mie imi place de noi

mie imi place de noi. noi doi, noi trei, noi ce ne stim si ne strangem in brate. noi-ul care imi creaza viata are cativa oameni misto de tot. reali, pe care nu ii pierd in cuvinte. noi suntem faini. si n-as vrea sa pierd niciodata acei 2-3-4 oameni care sunt in jurul venelor mele cerebrale si cardiace. nu exista rautati intre noi, nu ne intepam, nu ne certam, doar dezbatem si negociem. constant. pentru ca ne iubim. premisa de la care pornim e intotdeauna optimista, intotdeauna deschisa si sincera. si asta creaza un soi de armonie dubioasa care ma face sa ma simt cosy si sa ma ciupesc: this is not real. doar ca e. si asta ma face sa ma culc zambind. si imi place sa ma culc zambind. si as vrea ca oamemii draguti la care tin sa fie si ei reali, sa se scuture de fake-uri, ca sa ne putem conversa ca odinioara. growing up doesn’t mean turning into a fake. eu cred ca poti creste mare si sa fii ca peter pan in interior. real, adevarat, sincer.

Filosofia budincii

Presupun ca pana la urma asta se numeste fericire. Sau umanism. Sau a trai. Habar nu am inca. Dar mi-e extrem de bine. Si pana la urma e adorabil sa imi bat capul sa aleg o zi, o zi care sa devina our birthday si sa o sarbatorim cu fast la nunta de aur. Imi place. Imi place tot ce mi se intampla. Si nu mi-as schimba viata pe nimic cand vine vorba de el.

Am fost intrebata recent daca am dubii asupra lui. Normal ca am avut, normal ca am sau ca voi avea. Am depasit cu brio perioada aceea de “sampanie” in care hormonii sar in aer, in care cautai semnificatii a fiecarui gest de-al lui si un telefon putea sa iti made your day. Acum nu mai ardem in flacari, am ajuns la temperatura camerei. Intotdeauna am vazut dragostea ca pe o budinca. Intai o faci la foc mare, apoi o pui in forme si o lasi sa se raceasca; o manaci la temperatura camerei. Cred ca eu cu el am ajuns la acea temperatura normala, nici calda-nici rece, numai buna de savurat cu o lingurita.

Stiu ca multi considera “temperatura camerei” dintr-o relatie absolut plictisitoare si anosta. Gri si fara artificii. Eu zic ca oamenii aceia care cred ca o relatie dupa ce scapa de pasiunea aia care te izbea de pereti, au limba fripta si nu au rabdare sa mai astepte 5 minute sa deguste cum trebuie “budinca dragostei”. Daca credeti ca relatia e doar pasion latina, atuncea va inselati amarnic si veti fi dezamagiti. Deasemenea iubirea nu e nici Alba-ca-Zapada pentru simplul fapt ca nici o femeie nu va sta ca o moarta sa astepte printul. Faza asta cu asteptatul e un mit mare cat Himalaya. So stop waiting. Nobody will come. Doar fratii Grimm, Hollywood-ul si Disney mai cred in astea. Iar daca ei sunt reperele dupa care va construiti viata…no…eu zic sa va mai reorientati.

Dragostea care dureaza e o dragoste bazata pe emotii si ratiune. Daca elimini una din cele doua, s-a dus. Toti cauta emotiile, si exclud ratiunea. Din nu stiu ce motiv, oamenii inca considera ca daca iubesc rational, aia nu e iubire. Mie insa abia aia mi se pare dragostea cea mai trainica si solida. Pentru ca relatia aia nu se va evalua doar dupa numarul de batai de inima pe minut, ci si dupa alegeri rationale. Iar cand emotiile si ceea ce simti pentru el/ ea trece si testul ratiunii, ce motive mai ai sa crezi ca ceea ce ai cu acea persoana nu e cea mai pura si stralucitoare iubire?

limita

Fiece om are limite. Ne-au invatat la filosofie ca trupul e o limita. Mintea e o limita. La geografie ne-au spus ca pamantul are o limita, ca resursele au limite. Iar viata m-a invatat ca si eu am o limita.

E acolo inauntru, nu se vede. Am crezut ca e flexibila. Am crezut ca o pot impinge sa ii vad trainicia. Am vrut multe de la limita aceea a mea. Doar ca azi cineva mi-a impins-o mai mult decat trebuia. Am descoperit care mi-e limita de suportabilitate. Si am realizat ca sunt lucruri pe care nu le pot suporta. Sub nici o forma. Din nici o directie. E ca un fel de granita a mea proprie si personala peste care unii oameni trec ilegal, inseland-ma.

Am sa mai rezist putin. Am sa incerc un test periculos. Voi afla in curand care e limita limitei.

Henry

- Nu ai inteles nimica, dear. Dar e ok. zise ea dintr-o data.
- Ce nu am inteles?
- Cum te iubesc eu si cat. Si nici de ce.
- …Pai explica-mi. zise el, zambind larg.
- Nu e nimica de explicat, si nu te zambi, sunt foarte serioasa.
- Pai, daca ma iubesti vei fi a mea. Candva…
- Ma sperie acel candva.
- Nu are de ce sa te sperie, baby.
- Ma simt prinsa la mijloc. Iar singurul lucru pe care il stiu e ca nu vreau sa treaca amarata asta de viata si eu sa nu fi apucat sa fiu cu tine.
- Mda…
- Auzi, tu nu vei disparea din viata mea, nu? Chit ca voi fi maritata si cu 30 de copii, nu?
- Nu. iar raspunsul lui era prompt, pe cat de sec.
PAUZA
- De ce ranjesti? intreba ea, pe jumatate amuzata.
- Ca sa nu tac. Vorba ta.
- Stii, m-am gandit toata ziua. Nici nu ai idee cum sunt, ce simt si…N-ai idee cat de important esti. si ea ofta adanc.
- Mi-ar placea sa-mi satisfac toate fanteziile cu tine. zise el ganditor, tragand din tigara.
- Mi-ai ramas in creier. De acuma 8 ani. Din momentul ala in care mi-ai luat mana si mi-ai bagat-o in pantalonii tai. And that’s my problem, dear. Mi te-ai bagat in creier. Si ai bagat acolo si gustul de tutun, si pe Nichita, si pe Nightwish, si pe Cartarescu, iar acuma, cu toata povestea asta si pe Marquez. Intelegi tu in ce ierarhie esti in capul meu? Alaturi de sex, tutun, Nichita, Cartarescu, Nightwish, Marquez…De asta nu am flirtat niciodata cu tine, asa cum m-ai acuzat aseara. Comportamentul meu e datorat tie si anilor astora. Orice iubit am avut, tu mereu ai fost acolo in capul meu. Always. Si tu numai nu vrei sa pricep cum te iubesc…Esti un blegoman…conchise ea stins.
El o privi ca pentru prima oara.
- Scuze ca ma port ca un caine in calduri. Dar nu ma pot gandi decat ca te doresc acuma.
- Nu te scuza, zambi ea. Si eu sunt. Doar ca…Doar ca esti important pentru mine…Sa nu uiti asta niciodata, ma auzi?
- Va trebui sa imi arati ca sunt important. Va trebui sa te am, iar glasul lui era ganditor.
- O sa ma ai. Esti amantul meu permanent. Nu esti sotul, nici tatal copiilor meu. Esti portia mea egoista de iubire…
Ea se intinse dupa o tigara si se afunda mai tare in fotoliu, el statea cu capul rezemat pe spate, cu mana stanga atarnand de spatarul scaunului, fumand. Sleiti de ganduri cei doi au ramas intepeniti in fotoliile acelea din coltul camerei, privind la rotocoalele de tutun, neatingandu-se nici macar cu respiratia, despartiti de masa de lemn.

beauty and the sex

Oglinda, oglinjoara m-ai iubi daca ai fi barbat?

- Si nu e ca si cum nu as putea sa imi desfac catarama de la curea si sa ma sui peste tine. Dar nu e totul doar asta. Intelegi tu, nu?
- Nu, nu inteleg. Sunt chiar derutat de tine. Te fatai prin fata mea si printre nasturii camasii tale vad prea clar dantela sutienului. Pur si simplu nu pot sa mai rationalizez. Dantela aia ma face sa merg in jurul tau in patru labe.
- Esti un prost. Cand ai sa pricepi ca am nevoie de tine biped? Si nu e dantela de vina. Nici camasa mea ce sta cuminte bagata in blugi.
- Stiu. Dar nu inteleg de ce ai avea nevoie de mine cu tot cu creier, cu tot cu ganduri. De ce nu te folosesti de mine? Pur si simplu asa cum te folosesti de un cearsaf…
- Pentru ca nu esti carpa, blegule! Daca ai nevoie sa fii folosit sunt atatia oameni pe lumea asta dornici sa te tina legat in patru labe de calorifer si sa te biciuieasca ca sa le canti arii din Verdi. Doar ca eu nu te vreau asa. Nu te-as lega de nimic. Nici de mine.
- De ce? De ce nu m-ai lega? Ti-as face papanasi mereu. Si clatite cu ciocolata. Ti-as pregati bai cu cafea. Si m-as lasa tavalit de tine cand ai veni cu bocancii murdari in casa.
- Te injosesti prea mult. Mult prea mult pentru gustul meu. Si nici sa nu te gandesti sa te pui iar in patru laba sa imi saruti genunchii, ma auzi?! N-am sa fiu papusa ta gonflabila cu care sa faci tu pe umilul! Futu-i de treaba, mai baiete ca te-ai tacanit! Si nu ca esti tu debil, dar ma termini si pe mine cu nervii!
- Hai, loveste-ma! Da in mine!!
- Nu zambi si nu urla sa te lovesc, ca nu o voi face! Esti un dezaxat! Un nebun! Si nu ma inteleg, nu inteleg de ce toata mascarada asta ma leaga pe mine de tine si tie iti da toata libertatea! Ma revolta!
- Te excita, nu-i asa?
- Sterge zambetul ala tamp de satisfactie! Ma dezgusti!
- Iti place. Altfel te-ai opri din tipat si ai pleca. Sau ti-ai da o data jos pantalonii aia!
- Ma termini psihic! Te urasc! Si nu vreau sa plec, pentru ca as atinge cotele extazului privindu-te pe tine cum pleci pe usa aia.
- Daca as pleca ai veni dupa mine?
- Cara-te! Javra nenorocita!
- Daca n-ai fi asa capoasa si te-ai opri o clipa din a face spume de nervi ai observa ca sexul nu e ce PR-istul iti zice si nici ce se transmite la TV la stiri. Si daca crezi ca dragostea e redusa la pozitia misionarului…Dar tu nu crezi asta. Nu. Pentru ca esti inca in fata mea si pentru ca nu ai sa imi refuzi nimic. Pentru ca stii ca nu ai la dispozitie inca un mileniu ca sa ma vezi din nou zambind in fata ta. Si pentru ca stii ca rezistenta asta te va salva. Doar ca lasa-ma sa ma asez la picioarele tale ca sa vezi ca de fapt rezistam impreuna. Nu separat. Si ca…
- Taci! Te joci cu mintea mea, javra libidinoasa! Scuteste-ma de discursurile astea morale. Esti un pervers, cara-te!
- Plec. Dar nu mai fi proasta si tine cont si de chilotii ce ti se uda pe sub blugii aia. Nu doar de ce ai sub craniu. Eu as fi fost carpa care te-ar fi sters intre picioare, fraiero…

Usa se inchise. Ea respira adanc.
- Eu as fi fost aia care s-ar fi tarat la picioarele tale, fraiere…In patru labe.

- Sa ne futem, ii zise el dupa ce i-a recitat din Nichita.

Dar ea tacea. Erau prea multe lucruri care ii agitau pantecul. Nu a stiut nici ce sa zica, nici ce sa faca. Asa ca a rosit.

El isi incrutisa mainile si ofta indelung.
- Esti naspa. Eu chiar te vreau. bolborosi el imbufnat.

Ea ridica sprancenele mirata. Si chiar atunci, in afurisita aia de clipa cand ea se gandea ca ar putea daca s-ar forta oleaca sa isi bage mana in pantalonii lui, si-a dat seama.
- Nu pot. si vocea ii era ferma.

- De ce? se mira el acuma.

- Pentru ca…ca…Tu nu esti Nichita. iar ea pali si isi lasa privirea in pamant.

In fix 19 zile de la intamplare, ea depuse juramant de castitate in Ordinul Nichita.

THAT day

sau THAT week sau THAT month sau THAT year.

nici nu conteaza prea mult. relevanta nu e masurata intotdeauna in timp. cand esti “under reconstruction” esti vulnerabil. pentru ca esti indecis. pentru ca afli lucruri nu prea dragute despre tine. pentru ca dezgropi morti. pentru ca revin amintiri. revin dorinte. revin vise. mor sperante. e greu sa schimbi uleiul la motorasul acela de sub teasta.

am aflat ca unii oameni nu mi-s prieteni. mai mult, niciodata n-au fost. doar ca mi-a fost mie drag de ei si eram legata imaginar de ei. dar acuma am vazut ca legatura nu exista, de vreme ce nici nu am folosit-o vreodata. dar cumva si asta doare. ca e priveghiul unui gand.

am aflat cat de important este el pentru mine. ca eu as merge pe o parghie lata de 10 cm pusa deasupra unor zgaraie-nori pentru el. mi-as dona un rinichi. m-as muta intr-un cort, doar sa fiu cu el. e cel mai important.

am aflat ca prietenii, oamenii de suflet nu sunt cei cu care esti conectat 24 din 24, 7 zile din 7. uneori ei nici nu sunt pe acelasi continent cu tine. dar sunt cei pe care ii chemi telepatic. pe care cu un gand ii trezesti. si chiar daca tu taci plangand langa laptop ei apar. si te intreaba ce faci. si dintr-o data parca nu e mai e totul atat de negru. si te umpli de iubire din aia aproape divina.

astept sa imi revin. astept evaluarea personala si astept sa vad ce concluzii pot trage. pana acuma sunt plina de emotii. pozitive si negative. si sunt un haos de sentimente si nu prea am de unde sa ma adun si ce forma sa iau, asta daca trebuie sa iau vreo forma. imi tot enumar valori si lucrurile fara de care nu pot fi. dupa ce trec de etapa aceasta le voi ierarhiza. e greu. e ca si cum m-as taia sa vad ce e inauntru. doare ca dracu. CA DRACU. si jur ca nu mai stiu ce sa fac cu mine zilele astea…

hit me baby one more time

(baby in acest caz este Dumnezeu, Natura, Forta, Energia aia care cateodata iti da cate un polonic dupa cap ca tu sa mai pricepi cate ceva din ce te inconjoara si sa faci “Aaaaa, asta era!”
AVERTISMENT: e o postare pour moi. Pentru ca tocmai ma luminez in anumite chestiuni si am nevoie sa mi le scriu in oridine. Mai mult, e posibil sa aiba si o tonalitate din aia de trainer de corporatisti cu be your best version sau maximize your self-esteem.)

Dupa indelungi framantari ce au tinut de luni pana azi, adica aproape 5 zile mi-am dat seama de ce in pana ei de treaba nu ma mai pot conecta la realitate. Si oricat de mult imi place sa fiu aeriana si cu capul bagat in metafore si oricat de mult as asculta pe strada Chicago si m-as crede fix cand ajung la Romana Roxie Hart, mi-am dat seama ca ceva nu era ok, ca prea eram dusa cu pluta de vreme ce nu mai era in controlul meu toata aceasta aiureala prin ganduri. Una e iti controlezi starile si sa te concentrezi cand trebuie si sa fii aiurita tot cand trebuie cum a tot facut pana acuma si alta e sa fii non-stop cu head in the clouds. Caci vreau-nu-vreau am deadline-uri, am responsabilitati, am facut niste promisiuni unor oameni si am facut niste alegeri. Atunci de ce nu ma tin de ele? De ce nu pot fi serioasa? De ce simt ca ma sufoca? De ce nu imi mai aduc satisfactii? Am innebunit de tot?

In primul rand vechea andreea judeca asa: apoi fusei la Timisoara care e un leagan al celor mai faine prietenii, gasii acolo si anul asta oameni faini de tot si m-am nostalgicat dupa ei la intoarcere. Doar ca efectele acelei “nostalgii” s-au revarsat asupra intregii mele activitati de la Bucuresti. Si m-am trezit fara energie, suparata, cu fundu-n-sus, fara chef si tragere de inima, complet demoralizata si fara nici o urma de interes in tot ceea ce aveam de facut si tot ceea ce reprezenta viata mea. In loc sa ma energizeze si sa ma motiveze zilele alea faine m-am facut o mamaliga. Si asta e grav. Ca si cum mi s-ar fi spus ca am sifilis. Intelegeti, nu?

Si apoi m-am mai gandit. Buun, avem o problema, hai sa stam sa o discutam. Ti-e dor de el, de Pat, Jim si Bart. Pentru ca ei nu sunt aici si pentru ca tu i-ai fi dorit => conflict de “interese”, total exterior puterii mele de a schimba ceva. Din moment ce eu nu am puterea sa condensez Romania, Europa sau Oceanul Atlantic si sa fac ca toti cei dragi sa fie in acelasi loc cu peroana mea, atuncea nu prea era rational pentru mine sa mai stau in starea asta. Dar cum sa ies? I have to change. Cand ceva te doare si nu tine de tine sa te faci bine, faci eforturi sa te uiti inauntrul tau. Ca atunci cand te trezesti ca te doare gatul. Stii ca e de la un virus/ bacterie. Dar nu te apuci sa cauti bacteria sa o iei de par, ci te ocupi de propria ta persoana. Incepi de la tine.

Si am inceput. Dar eram dezorientata si serios ca nu glumeam cu fazele alea cu statu in pat cu patura in cap si bocit ca la norma full-time. And I can be a pain in the ass in this moments. Rau de tot. Dar cum totul in viata asta a mea apare atunci cand am mai mare nevoie, asa a aparut si Alex cu cartea aia de managemet al timpului. Si cu draci si fara prea mult chef am zis ca am sa o citesc ca sa invat cum sa imi fac un program ca de oameni normali ca sa imbin tot ce am de intampinat anul asta, respectiv: cele doua joburi (de la revista si de la “catedra”), masteratul, dizertatiaaaa, planificarea nuntii, mersul cat mai des acasa la beibi si de ce nu, a avea o viata. Ma gandeam ca poate ma lumineaza si o sa vad si eu de unde o sa scot timpul ala care o sa ma ajute sa ma apuc de epistemologia-lu-Dumnezeu si sa scriu dizertatia aia o data. Doar ca cartulia inca nu m-a invatat cum sa fac magnificul plan, dar mi-a sugerat de ce sunt cu curu-n sus (scuze de expresie!):

E totul vorba de valorile personale. Si asta e o mare revelatie. Un mare sut de la Doamne-Doamne sau cum Ii spuneti voi, cei de toate religiile (includ si ateii, care sunt si ei in sinea lor tot o mica religie cu o logica de sine statatoare). Cand sutul incepe sa doara mai putin si am sa imi ordonez mai bine gandurile am sa hop-top si pe blog.

hit me baby one more time

(baby in acest caz este Dumnezeu, Natura, Forta, Energia aia care cateodata iti da cate un polonic dupa cap ca tu sa mai pricepi cate ceva din ce te inconjoara si sa faci “Aaaaa, asta era!”
AVERTISMENT: e o postare pour moi. Pentru ca tocmai ma luminez in anumite chestiuni si am nevoie sa mi le scriu in oridine. Mai mult, e posibil sa aiba si o tonalitate din aia de trainer de corporatisti cu be your best version sau maximize your self-esteem.)

Dupa indelungi framantari ce au tinut de luni pana azi, adica aproape 5 zile mi-am dat seama de ce in pana ei de treaba nu ma mai pot conecta la realitate. Si oricat de mult imi place sa fiu aeriana si cu capul bagat in metafore si oricat de mult as asculta pe strada Chicago si m-as crede fix cand ajung la Romana Roxie Hart, mi-am dat seama ca ceva nu era ok, ca prea eram dusa cu pluta de vreme ce nu mai era in controlul meu toata aceasta aiureala prin ganduri. Una e iti controlezi starile si sa te concentrezi cand trebuie si sa fii aiurita tot cand trebuie cum a tot facut pana acuma si alta e sa fii non-stop cu head in the clouds. Caci vreau-nu-vreau am deadline-uri, am responsabilitati, am facut niste promisiuni unor oameni si am facut niste alegeri. Atunci de ce nu ma tin de ele? De ce nu pot fi serioasa? De ce simt ca ma sufoca? De ce nu imi mai aduc satisfactii? Am innebunit de tot?

In primul rand vechea andreea judeca asa: apoi fusei la Timisoara care e un leagan al celor mai faine prietenii, gasii acolo si anul asta oameni faini de tot si m-am nostalgicat dupa ei la intoarcere. Doar ca efectele acelei “nostalgii” s-au revarsat asupra intregii mele activitati de la Bucuresti. Si m-am trezit fara energie, suparata, cu fundu-n-sus, fara chef si tragere de inima, complet demoralizata si fara nici o urma de interes in tot ceea ce aveam de facut si tot ceea ce reprezenta viata mea. In loc sa ma energizeze si sa ma motiveze zilele alea faine m-am facut o mamaliga. Si asta e grav. Ca si cum mi s-ar fi spus ca am sifilis. Intelegeti, nu?

Si apoi m-am mai gandit. Buun, avem o problema, hai sa stam sa o discutam. Ti-e dor de el, de Pat, Jim si Bart. Pentru ca ei nu sunt aici si pentru ca tu i-ai fi dorit => conflict de “interese”, total exterior puterii mele de a schimba ceva. Din moment ce eu nu am puterea sa condensez Romania, Europa sau Oceanul Atlantic si sa fac ca toti cei dragi sa fie in acelasi loc cu peroana mea, atuncea nu prea era rational pentru mine sa mai stau in starea asta. Dar cum sa ies? I have to change. Cand ceva te doare si nu tine de tine sa te faci bine, faci eforturi sa te uiti inauntrul tau. Ca atunci cand te trezesti ca te doare gatul. Stii ca e de la un virus/ bacterie. Dar nu te apuci sa cauti bacteria sa o iei de par, ci te ocupi de propria ta persoana. Incepi de la tine.

Si am inceput. Dar eram dezorientata si serios ca nu glumeam cu fazele alea cu statu in pat cu patura in cap si bocit ca la norma full-time. And I can be a pain in the ass in this moments. Rau de tot. Dar cum totul in viata asta a mea apare atunci cand am mai mare nevoie, asa a aparut si Alex cu cartea aia de managemet al timpului. Si cu draci si fara prea mult chef am zis ca am sa o citesc ca sa invat cum sa imi fac un program ca de oameni normali ca sa imbin tot ce am de intampinat anul asta, respectiv: cele doua joburi (de la revista si de la “catedra”), masteratul, dizertatiaaaa, planificarea nuntii, mersul cat mai des acasa la beibi si de ce nu, a avea o viata. Ma gandeam ca poate ma lumineaza si o sa vad si eu de unde o sa scot timpul ala care o sa ma ajute sa ma apuc de epistemologia-lu-Dumnezeu si sa scriu dizertatia aia o data. Doar ca cartulia inca nu m-a invatat cum sa fac magnificul plan, dar mi-a sugerat de ce sunt cu curu-n sus (scuze de expresie!):

E totul vorba de valorile personale. Si asta e o mare revelatie. Un mare sut de la Doamne-Doamne sau cum Ii spuneti voi, cei de toate religiile (includ si ateii, care sunt si ei in sinea lor tot o mica religie cu o logica de sine statatoare). Cand sutul incepe sa doara mai putin si am sa imi ordonez mai bine gandurile am sa hop-top si pe blog.

pluta.

Nope, nu pot inca vorbi dragut. Si inca nu imi pot pune imaginatia in miscare, asa ca sorry. Azi sunt doar o pluta careia i s-au inecat corabiile.

E intunecat si asta ma face sa dormitez, sa beau cafea. Cafeaua mi-a facut o criza de stomac. Stomacul ma tine in casa. Stau in casa, dar am treaba la job. Am treaba la job, sunt stresata. Sunt stresata ma doare stomacul si capul mai tare. Ma dor astea mai tare mai bag o cafea sa ma trezesc. Doar ca NU ma trezesc.

Si jur ca nu mai recunosc pe nimeni din jurul meu. Zici ca mi s-a sters creierul la Timisoara sau ca mi-am schimbat ochii. Vad totul altfel. Si vad lucuri nu-prea-dragute la oameni pe care ii credeam sau ii voiam draguti. Si pentru prima oara in muuult timp vreau sa o rup cu ceva persoane. Nu imi mai trebe amici si amice si iesiri si tras de sireturi. Nu-s buna la asa ceva. Nu-s distractiva cand trebe sa pierd noptile la alcool. Nu-s asa si nu pot deveni, nici de dragul de a pierde acele nopti in compania unor oameni draguti. Si nu mai vreau prietenii la joburi. That is just bullshit. Si nu, nu imi mai convin muuulte lucruri si daaaa, ma sperie amarata asta de criza care creste ca un arici de mare sub ochii mei.

Tot ce mi-as dori azi e:
1-sa ma uit la un film prost, cel mai prost film din lume cu El.
2-sa ma apuc sa citesc ceva pe epistemologie. simt nevoia de studiu din ala serios cu caiet si creion. si sa scriu la dizertatie si sa las sa ma ia din nou avantul ala intelecutalo-academic.
3-sa ma cert cu vlad (cred ca l-am visat sau ceva de genul ca m-am trezit cu gandul la el)
4-sa stau de vorba cu alexandra. she can really understand me. more than mom, more than him.
5-sa ma uit la My Fair Lady pe repeat. intr-una. non-stop.

Si nu vreau sa ma mai sune nimenea. uite asa. nici Johnny Depp, nici nimenea. azi e vreme de din aia de stat cu patura in cap si plans si de purtat urat cu oamenii, atata de urat incat si ei dupa aia sa se poarte urat cu tine, ca tu in sfarsit sa ai un motiv rezonabil sa stai cu patura in cap si sa iti bocesti soarta.

ps: daca veti intreba ce am, raspunsul e simplu dar incredibil: nimic.