Nu trebui mult sa ma obisnuiesc cu intunericul. Iesisem dintr-un club plin de lumina rosie si zgomot si fum aflat la subsolul unui bloc darapanat. Femeia asta era frumoasa. Orasul asta era nou, prea nou. Straduta aia intortocheata imi dadea fiori. Era ianuarie si era rece. Doar cladiri negre, cojite cu scari metalice in jur. Oameni dormind pe cartoane si priviri pofticioase. Din canale ieseau aburi, si ma simteam ca intr-un film prost despre apocalipsa sau secte sataniste. Dar era ea, si puteau sa vina toate hoardele de demoni, caci eu eram cu ea. Femeia asta venise la mine si ma luase si ma ducea. Iar eu o urmam ca in cel mai curat ritual. Noi doua eram cele mai vii fiinte de pe pamant.
Si cum mergeam, totul parca era in reluare. O lume fara sunet, doar cu imagini alb-negru, o serie de fotografii sepia de cea mai buna calitate. Asfalt prost care salta la fiece pas facut, si buzele ei rosii scotand fum alb. Eu transpirata si excitata. Ea cu privire neagra. Si-a aruncat tigara fumata pana la filtru. Chistocul acela pe asfalt si rujul ei erau singurele lucruri colorate in noaptea aceea. Rosu. Rosu. Rosu si intuneric si frig.
Gafaiam. Imi ieseau aburi pe gura. Ea mi-l respira. Grabi pasul. Se opri la o usa metalica ruginita. Ma trase puternic de mana si ma puse la perete. Ma saruta apasat lasandu-si intregul corp pe mine. Ii simteam pieptul tresarind si sanii moi. Inchisesem ochii. Femeia asta ma facuse sa devin lichida. Brusc, deschise usa si ma prinse de mana. O urmam. O urmam. O urmam ca un copil uitat ce vede chipul mamei in orice femeie.
Urcam scari inchise cu plasa de metal. Liftul facea zgomot. Cineva cobora. Noi urcam. Peretii erau scorojiti, treptele nu erau intregi dar piciorul nu se temea, ci urca ferm. La etajul 3 cineva dormea. Se auzeau zgomote, scancete, gemete. Sodoma citadina. L-am pasit si am continuat sa urcam pana la ultimul nivel. Acolo ea impinse o usa mazgalita si stropita cu lichide a caror fluiditate imi era necunoscuta.
Camera era verde. Verde luminos. Dezordine cat cuprinde si cateva pisici. Miros greu de trupuri. Jos pe cimentul camerei stateau lungiti un barbat si doua femei blonde. Erau goi, erau epuizati de iubire si de exercitii fizice. Una din ele dormea cu fruntea de pantecul lui, iar cealalta se odihnea lungita peste jumatatea dreapta a barbatului cu o mana pe sanul celeilalte. femeile Babilonului. Pe varfuri pasind, ea inca ma tragea de mana stanga sa o urmez. Iar eu nu ma opunea. Nu puteam, nu aveam cum. Nu doream.
Barbatul ridica capul si ne privi zambind. Ea ii zambi in replica. Eu inghetasem de placere. “Buna alegere. Sa-i dai toata iubirea.”, spuse el cu voce gatuita. Ea dadu din cap in semn ca da si ma trase intr-o incapere despartita doar de o perdea de locul in care stateau cei trei. O perdea rosie si peretii verzi. Si pisicile mieunand si lipindu-se de picioarele noastre. Erau calde si pufoase. Imi sufocau pielea cu blana lor, dar imi placea. Palma mi-a transpirat in mana ei. Se intinse jos cu rochia ei alba de catifea si dantele dupa ce si-a aruncat blana, pantofii si palaria, toate de cel mai negru negru. O femeie retro intr-o lume in descompunere. Isi ridica rochia. Nu avea dresuri. Avea sexul unei papusi, carnos si curat si plin. Cel mai pur lucru vazut vreodata.
M-am apropiat de ea. Am ingenuncheat si privem spectacolul din fata mea. Ea zambea. Eu priveam, priveam…Ochii ei erau mirati. Era contrariata de privirea mea. Nu ma saturam sa-i admir moliciunea dintre picioare infasurata in rochia ceea senzational de alba. Imi muscam buza de jos pana la sange. Voiam sa ma reped spre ea, insa nu puteam. Era imaculata, nu o puteam intina. Ea incepu sa geama. Incepu a se misca lasciv, acolo jos pe cimentul acela murdar si rece cu pisicile misunand in jurul ei. Privirea mea o patrundea incet pana in adancul vaginului. Ea o simtea. Eu, in genunchi, ma taraiam mai aproape de spatiul facut de picioarele ei lungi si albe. Ea scancea ca un copil. Eu tremuram si o posedam cu ochii, cu inima cu toata fiinta. Isi musca palma stanga, in timp ce cu mana dreapta isi fosnea rochia pe pantec. Eu nu o puteam atinge, iar ea se dezintegra de placere. Pisicile mieunau.
Rasarea soarele. Mizeria camerei devenea din ce in ce mai vizibila. Ea iradia. Carnea mea se lovea de oase in convulsiile placerii. Ea gemea tintita in privire mea. Vedeam cum sexul ei era ud, cum se uda continuu. Fereastra era deschisa si veneau valuri de aer rece. Aburii ieseau printre dintii ei inclestati. Eu ma apropiasem si puteam respira caldura sexului ei. Voiam sa ii sarut pantecele. Nu puteam, eram in extaz. Am intins mana dreapta si am mangaiat sexul ei de papusa vieneza. Ea a explodat. Vinovata si cu fluidul ei ramas pe palma am fugit ca o apucata. Am trantit usa lasand in urma cele doua blode cu privirile adormit-nedumerite si pe cea mai pura femeie. Afara era lumina deja.
M-am intors si nu imi place. E gol. Nu tu zgomot de “clopotelul lu’ Filip”, nu tu nimica. E gol. E pustiu. Si mie mi-e frig in casa asta. Abia astept sa plec. Oriunde. Un camin e cea mai buna idee. Oameni multi. Oameni ce nu-i cunosc. Un loc total nefamiliar. Total nou. Total pe dos. Am nevoie de un loc nou, fara amintiri. Altfel imi pierd mintile.
Nu mai vreau Tarja. Ma leaga de un anume birou, dintr-o anume camera. Ma leaga de un anume unghi de a privi lumea. Ma leaga de niste batai de inima specifice.
Tot ce am nevoie de Life Is Wonderful a lui Mraz. Imi pune zambetele pe repeat. E piesa unui drum. Aseara in tren am inghetat. Pentru prima data am urat Bucurestiul, pentru prima data am intrat in el si in gara nu era nici o figura familiara. Intotdeauna cand imi era greu pe un drum ma astepta el intr-o gara sau aeroport. Intotdeauna el. Pana aseara. Si am urat Gara de Nord. Si am urat 178 care m-a adus intr-o casa de care nu ma mai leaga nimic, o casa care mi-a macinat visele ca pe cafea.
Am o viata noua acum. Numai ca trebuie sa ma invat cum sa fiu fara el. Cum sa gandesc cand el nu e in aceeasi camera cum mine. Cum sa zambesc cand stiu ca el nu va intra diseara in camera. N-am crezut vreodata ca intre noi doi se va aseza o busola care sa arate Nord si Sud. Si partea proasta e ca te iubesc. Ar fi fost totul mult mai simplu daca nu eram innebuneste si iremediabil indragostiti unul de celalalt…
Eu aleg. Tu alegi. Ea/ el alege. Noi algem…voi alegeti…ele/ei aleg…
In principiu e usor sa alegi. Intre alb si negru. Intre ochi albastri si ochi cu pleoape inchise. Intre sani si coapse. Intre batai de inima si fluturasi de salariu.
Cu totii ne pricepem sa alegem. Pentru ca o facem spre a castiga. Sau cel putin pentru asta credem ca o facem.
Alegem ca sa nu pierdem. Ca sa ne fie mai bine. Ca sa mergem in Ibitza. Ca sa ne tragem vila in Pipera si sa tinem un catel in poseta.
Alegem mereu si ne place asta. Si nu ne vom opri niciodata.
Dar cum poti alege intre mana stanga si mana dreapta? A pierde un ochi sau o ureche? Cum sa alegi intre inima si stomac? Greul apare cand alegerea rupe ceva din tine pentru a pastra altceva. Iar asta doare. Si nu ne place. Amanam amputarile in timp ce ne cautam un anestezist bun. Macar sa nu doara atat de tare. Macar sa nu vedem nimic infiorator. Macar sa ne faca acest rau altcineva, nu noi. Pentru a putea da vina pe altii. Intotdeauna altii. Niciodata noi. Niciodata.
Am crescut 5 ani in 5 saptamani. Tot ce exista a disparut. Certitudini, speranta, vise. Nimic nu mai e cum era. Inca doare. Distanta intre Nord si Sud nu poate fi niciodata masurata. Am invatat cum sa ma lupt corp la corp cu efectul “drobului de sare”. Ajung la stari zen doar pentru ca in urmatorul minut sa prind de coada deznadejdea iar ea sa miaune ca un motan in calduri. Am crescut si tot ce am ajuns sa spun e ca-mi doresc sa sar coarda in fata blocului. Am obosit.
Cu cat cresc, cu atat o inteleg pe Scarlett O’Hara. “Si maine e o zi” poate fi uneori singura salvare. Un colac aruncat aiurea, dar singurul care iti aduce respiratia la un ritm normal. Acum imi legan la piept noi sperante. Noi vise. Si nu le-am creat singura. De data aceasta nu e doar speranta, visul meu. Sunt ale noastre. Ale mele si ale lui. Si unei lumi in care alegerile rationale conteaza, in care brandurile si numele universitatilor faimoase sucesc mintile eu ii spun in fata: am sa traiesc linistita. Am gasit punctul acela in care sa privesc si privirea mea sa se odihneasca senina. Si nu am facut decat sa privesc langa mine. Departe de mine era tot ceea ce ma fascina, dar nu imi trebuia. Pur si simplu nu imi trebuia…
ps: azi ma simt ca Miranda cand a descoperit propozitia “He’s just not into you”. E al naibii de usor sa intelegi. E simplu, totul e simplu!
Am primit pozele de vinerea trecuta, de la FashionUp. Chiar de ajunsesem la redactie cu parul valvoi si inca ud, chiar de nu avusesem pic de make-up pe fata si eram inca adormita (ora 10 la mine inca e ora de baut cafea), oamenii de acolo au reusit sa ma faca ca noua. Parul mi l-au facut baietii de la Gett’s, Bogdan Stan si Alexandru Oros si chiar de mi-au facut freza de Uana Titica am aratat cute si mi-a placut (freza a la titix e noul trend, doamnelor!). S’apoi, sa mai spun ca era sa nu ma recunosc? Fetele de la Clarins (Crina Popescu si Alina Ilie) sunt extrem de pricepute si au facut minuni cu fata mea. De la ele am invatat ca ma prinde foarte bine nuanta de verde si albastru in combinatie. Iar Mihaaaaaaaaaaai Bumbu a reusit sa scoata o poza buna cu mine avand in vedere aproape-fobia mea de a fi fotografiata si faptul ca stau ca scandura cand vad vreun aparat in preajma. No mie imi place rezultatul si sper sa va placa si voua nu doar moaca mea, dar si rochita ce am ales sa o prezint. Daca va place veti vota…zic eu. Si fara intrebari a la nea Iancu Caragiale, ca veti sti sigur cu cine sa votati. Aveti de unde, oferta e larga. Ar fi dragut si in toamna, la presidentiale sa avem una pe masura!
Eu parca nu-s pe aceeasi lungime de unda cu umanitatea. Serios. Deci, am spus (joi cred) ca voi participa la un pictorial pt fashionUp.ro. Si am participat, si m-am simtit bine. Mi-am ales o rochita simpatica si am lasat-o pe Crina (Clarins) sa ma machieze. Eu am plecat linistita la treburile mele, pana acuma, cand “zapam” pe bloguri cu cafeaua sub nas si numai ce dau peste Zoso si alti guru ai blogosferei care au criticat acid campania FashionUp. E ok, zic eu sa existe critici, si mai ca am trecut mai departe, pana am observat ca se legau de noi, cele ce am partipat: au criticat alegerea mea si a celorlalte 9 fete. Asta e chiar aiurea!
Problema au fost aia 200 de ron cu care am fost noi rasplatite. Si? E prea putin sau e prea mult, sau e proasta politica fashionUp si bla bla bla. Hai, mai baieti, la mai mare! Serios acuma, voi n-aveti alte probleme?. Dar cum exista Click!, CanCan si Libertatea, asa trebuia sa si niste bloguri pe acest minunat taram virtual. Eu nu m-am luat de nimeni si mi-am vazut de patratica mea, dar cand vad ca sunt luata (chiar asa pusa la borcan cu celelalte participante, nu neaparat cu numele) la misto pentru ceva ce am ales, cred ca e cazul sa imi extind patratica. Detalii puteti gasi aici.
Pe fetele participante le puteti gasi la blogurile lor, nu ale altora, gen… Anna, Ana,Roxana, Adina Necula, Laura Bucur, Nookie, DaDaMoDa, Diana Bobar, Maria. De la fetele acestea aveti ce invata in materie de moda si stil. Si ma bucur ca le-am cunoscut si ca de acuma am la ce bloguri sa apelez daca voi avea nedumeriri…stilistice.
Ultimele mele postari sunt depresive si triste si pline de nelinisti. Sunt asa deoarece eu am simtit asa. E o perioada grea si am primit multe incercari. De cateva zile sunt ok, normala si mai impacata cu mine.
Nu ma voi mai dezice de ceea ce sunt, de ceea ce imi place sau ma ocup. Mai mult, am primit o propunere draguta de la fashionup.ro pentru a participa la campania de lansare a Fashion Up Mall. Si stiti ce? Sunt incantata! Va tin la curent, in special pe voi, cele de gen feminin. Ce se poate intampla rau daca ne dorim sa fi dragute pentru noi insele?
imi vine sa injur. ca un taximetrist. ca un huligan, ca un golan. cuvintele dragalase n-au efect. nici daca as vedea marea neagra acoperita cu puf roz nu as zambi. nici daca mi s-ar face o casa din eclere asezate unele peste altele nu as iesi din starea asta.
am draci. din aia multicolori. sunt asezati cu totii frumos in astea 45 de kile ale mele si arata ca niste jeleuri haribo. lua-i-ar! pe toti. cu toate culorile lor turbate ca prea imi coloreaza limba, prea o iau pe campii.
in viata mea n-am fost mai speriata ca o iau razna. si parca niciodata nu am fost mai revoltata, razvratita ca acuma. iar daca cineva m-ar vedea acuma tastand nu ar crede nici jumulit ca pe o gaina ceea ce se intampla in mine. par senina, cu ochii inca sclipind de la plans. par fragila. par feminina. par copil. par mofturoasa, alintata. si nu-s nimica din ceea ce par. sunt acra si amara. si sarata. si dura. si singura. si tremur toata. si nu, nu e de la orgasm, e de la dezamagire. are si asta uneori acelasi efect, doar de m-ar fi facut mama masochista. dar nu-s nici asta. nu-s nimica, iar de sunt ceva, nici eu nu mai stiu. am uitat tot. am nisip sub teasta si un porumbel sugrumat. iar eu n-am curaj sa-mi crap naibii capul asta si sa arunc toate porcariile ce le tin adapostite acolo.
si s-a dus dracului magia. e bagata toata in batul acela din mana lui harry potter. iar eu nu mai pot crede nimic. nici in bine, nici in rau. si nu mai sper sa mi se intample ceva sa pot iesi din starea asta. doar stau ca o proasta aici si tastez. cand puteam sa aleg altceva. cand puteam sa fiu altcumva. cand puteam sa fi spus cateva cuvinte si totul sa se fi rezolvat. s-a topit dracului magia si iubirea. precum o inghetata cu vanilie si fistic.
va veni apocalipsa. vor cadea rand pe rand stelele si Luna si Soarele. iar noi vom privi si vom aplauda. vom pune articifii si vom celebra. va veni apocalipsa. dragostea care a fost pana acuma intepenita ca un ghetar de inimile noastre se va desprinde de noi, va pleca plutind. de la prea multa poluare. si doar am primit avertismente. dar totul se va duce dracului. vine apocalipsa.
as injura. dar am fost toata viata o fata cuminte. o fata care a trebuit sa para ca sa existe. o fata care a trebuit sa se comporte dupa prototip ca sa primeasca atentie. o fata care nu a inteles ca “doi” o va scuti vreodata de singuratate. am fost toata viata plina de speranta. iar speranta mi-a anihilat orice capacitate de a invata sa injur. iar acum am ramas fara nimic. chiar si fara cuvinte vulgare.
va veni tarja. poate ma va prosti ea cumva sa invat sa o iau de la captat.
in filme conteaza sa iti gasesti perechea. dupa aceea apare genericul final si plangi de fericire.
in filme poti sari scene, poti modifica replici. poti sa dai replay sau reload. in filme e bine de trait.
si trebuia sa fie ca in filme. trebuia doar sa te gasesc si apoi totul sa fie usor. sa dispara toti norii negri si toate vrajitoarele. trebuia sa facem dragoste in mare toata viata, doar pentru ca ne-am gasit. trebuia sa stim mai bine ce suntem, sa fim suflete pereche cu trupuri unite. trebuia sa fie altfel. trebuia sa fie un glob disco deasupra noastra si culori si stele si ape curgatoare la fiece pas. trebuia ca viata sa fie o scena cu spectatori.
si stiu multe. doar ca nu ma ajuta. iar lucrurile par sa curga in sens invers. iar eu raman blocata si privesc cum treci coltul blocului, cum te departezi spre nord, cum ma lasi spre sud legata de un pat supraetajat. si recunosc multe. doar ca nu mai fac fata. si nu mai vreau.
prea multe reguli. prea multe ingradiri. prea multe sfori de care iubirea noastra sa fie tentata sa se spanzure. si dragul meu, iubirea mea, trebuia sa fie altfel. ca in filme.
Cand visele mor, ele nu intra in putrefactie. Nu sunt mancate de viermi. Nici nu or sa creasca flori deasupra lor. Ele dispar ca elefantii, iar cei ce le-au iubit raman sa planga dupa ele in fata unor pereti goi. Atat.
