la obiect, fara metafore

Ivasuc, zgatie ce-mi iesti, te iubesc cu toate apucaturile tale de om nesanatos la cap si ca o moldoveanca respectabila ce sunt iti jur ca nu te-oi lasa pana ce moarte ne va desparti, pentru ca pur si simplu am realizat ca NU pot fi fara tine, ca degeaba imi doresc eu zile in care sa fiu singura si sa-mi fac de cap daca atunci cand le am le petrec dorindu-te si asteptandu-te, ca nu imi trebe patul intreg ca sa dorm bine, ca vreau sa fiu certata ca sa mananc mai consistent, ca din 365 de nopti doar 30 nu le-am petrecut cu tine, ca imi place sa ma joc de-a sotia ta, ca ma faci sa-mi calc pe coada pornirile feministe ca sa-ti aduc un zambet (culinar), ca-mi vine mereu sa musc din tine si sa te intind pe paine, ca-mi faci masaj cu ulei de zmeura si-mi place, ca ne certam pe teme stupide (eu vreau freza sinead o’connor, el nu), ca ma iei mereu de mana pe strada, ca nu ti-e teama sa ma faci incapatanata, ca ma infrunti si ma faci sa regret ca ma las dusa de paranoia, ca ma sprijini si ca ai grija sa devin mereu un om mai bun, ca mi-ai luat masina de scris ca sa ma simt ca virginia woolf, ca te amuzi ca eu nu scriu la ea, ci tot la laptop, ca imi intelegi frustrarile si durerile si imi dai spatiu, ca te intristezi cand is nasoala si ma faci sa imi imaginez cum ma biciuiesc singura de rau ce-mi pare, ca faci bancuri misogine ca sa ma provoci, ca esti cel mai masculin copil din lume, ca esti partenerul ideal, ca ma enervezi cand ma trezesti din somn pentru motive stupide, ca mor de dorul tau acuma cand nu esti langa mine, ca ma faci sa ajung sa scriu cea mai lunga fraza din istorie din aceasta cauza si pentru ca pe masura ce vom imbatrani si ne vom ramoli eu stiu ca tot mai mult ne vom dori…