Tacerile cuvintelor

Il auzi ridicandu-se din pat. Ea stranse pleoapele ramanand cu ochii inchisi, prefacandu-se ca doarme. Auzi apa curgand la baie si pe el spalandu-se pe dinti. Apoi pasii lui coborand scarile, si zgomotul dulapului din bucatarie deschizandu-se si inchizandu-se; si focul aragazului si apa clocotind, pregatita pentru cafea. Il auzi intorcandu-se in camera si tragand camasa pe el. A auzit si cei sapte nasturi incheindu-se si fermoarul pantalonilor tragandu-se. Il simti apoi apropiindu-se cu pasi calmi de ea, ii simti rasuflarea si sarutul dat cu dragoste pe frunte. Auzi apoi cheile, si usa, pac!

Deschise ochii mari. Se ridica calma si dreapta si isi stranse cu mainile cordonul capotului de matase alba. Se indrepta spre birou si isi deschise laptopul. Ciufulita si cu ochii mari isi facu o cafea neagra si si-o aduse la birou. Era miercuri, ziua libera a servitoarei. Avea pachetul de tigari alaturi si colile albe si ecranul pregatit. Era agitata si pieptul i se ridica gafait sub camasa de noapte subtire. Se stranse pe scaunul biroului si privi in gol pixelii. Lua o gura de cafea. Privi. Era liniste. Casa cumparata de el pentru a-i aduce ei linistea si fericirea. Zambi trist. Un nod i se puse in gat. Aprinse o tigara. Trase cu nesat un fum. Clipi. Ceasornicul ticaia. Era un ceas mare din lemn de mahon, cu pendul. Se misca regulat, prea regulat gandea ea. Voia la toaleta, insa ramase nemiscata. Isi punea astfel corpul in astepare sub presiunea unei nevoii fizice. Tremura si incepu sa bata din picior nervoasa. Miscarile cu care isi ducea tigara la buze se precipitau si erau din ce in ce mai neindemanatice. Intr-un sfarsit, isi stinse cu o miscare aproape brutala tigara fumata pana la jumatate de coltul biroului. Tigara cazu pe covor, iar privirea ei urmarea aceasta cadere din nou si din nou si din nou cu o precizie demna de un ceasornicar. Retina ei retinuse exact traiectoria urmata de tigara. Zambi si incruntandu-si fruntea si isi izbi degetele de tastatura :“-Copacul a cazut la pamant in urma furtunii, spuse doamna Albescu.” Mai lua o gura de cafea, iar presiunea din pantec o facea sa tremure si sa bata din ce in ce mai nervos din picior.Isi mai aprinse o tigara. Cauta fraza de inceput. Izbi cu palma in tastatura laptopului si arunca tigara inca aprinsa in scrumuiera. Se ridica si incepuse sa se plimbe prin camera. Cauta, cauta….e acolo…sunt acolo cuvintele..Le simti, spune-le…hai…Cauta!…cauta…”a fost o furtuna cumplita”, ah, nu! e prostesc. Nu, nu e bine! Nu ma face sa vreau sa merg mai departe…nu curge…Camera devenise dintr-o data imensa , iar pasii ei deveneau parca din ce in ce mai mici si peretii cresteau pe masura agiatiei sale.Privi cu spaima in jur si se napusti spre ceasca de cafea. O lua in maini si mirosi aburii inca calzi simtind in nari cofeina. Zambi cu nervozitate, fortat. Gandurile nu i se adunau. Copacul, e esential sa incep cu imaginea copacului cazut…E esential sa simt sangele din venele doamnei Albescu…Si abia apoi ii voi putea da viata…Ea e vie, o simt..ah, cuvintele…Mai aprinse o tigara. Nu mai suport zidurile astea. Casa asta… Ce caut eu aici?…Capul ii vajaia. Nu-mi gasesc cuvintele aici, cuvintele sunt unde viata este, nu aici unde e linistea asta de ciment! Da…sa plec…Sa plec, sa iau trenul si sa plec la oras. Agiatia, da, numai agitatia inseamna viata si numai acolo as putea gasi fraza si cuvintele care sa ii urmeze! Se entuziasma si isi termina pe nerasuflate tigara. Se napusti spre hol sa-si ia haina, dar se bloca la mijlocul drumului.Dar unde sunt banii?…In mod sigur i-a ascuns, nu ma mai lasa sa fac nimic.Nu am voie! Si izbucni intr-un ras isteric si sfasietor. Doctorii mi-au recomandat liniste…Da, iar el ma obliga sa indeplinsesc porunca lor!…Prostul! Prostul!…Cazu moale si incepu sa izbeasca cu pumnii in pardoseala Prostul! Prostule! De ce ma iubesti atat?De ce asa?!…Totul incepu sa se invarta in jur si se simti ametita si sfarsita. Se ridica in picioare si se indrepta spre balcon. Se napusti spre balustrada si tipa Imi faci rau cu iubirea ta! Ma sufoci! Ma omori! …si se lasa in genunchi plangand, cu mainile rastignite de marmura alba a balconului. Stia ca nimeni nu o poate auzi. Erau izolati in casa asta construita pe varful dealului.In jur padure, padure cat vezi cu ochii. …ma omori…ma omori…ingana incet, din ce in ce mai incet, uncantec de leagan aproape. Stand cu capul plecat si prins intre mainile ei intinse semana cu o Magadalena cazuta in extaz, o femeie pierduta in o lume prea ordonata, prea calculata, o lume pe care nu o putea invinge decat prin sustragere. Lasa mainile sa ii cada pa langa corp si se stranse langa marmura rece, cuprinzandu-si genunchii cu mainile. Plangea tacut, numarand cu privirea umbrele funzelor de nuc ce se miscau pe suprafata alba a balconului. Intr-un tarziu se linisti. Se prinse cu mana stanga de balustrada si se ridica incet. Porni dreapta spre camera, dar era franta, iar capul si-l simtea greu. Se aseza usor pe scaunul biroului si privi nemiscata ecranul alb. Ramase asa pana se intoarse el.

(va urma)

nu a mai urmat.cred ca aveam eu ceva in cap la acel moment, insa acum nu mai am si mi se pare si o idee proasta. dovada ca nici macar n-am retinut-o in timp.

Wednesday October 11, 2006 - 12:35am (EEST)