e bine, e simplu

Si crezi ca esti bine. Ca plamanii cu aer plini sunt fericirea ta. Ca verdele crud iti alunga temerile si pacatele. Si mergi linistit si fericit pe strazi. Mai zambesti unui copil schilodit……

Laura, Sorin, Elena si lista nu se mai opreste

Pe 21 ianuarie va povestisem despre Laura Irimia, femeia de 32 de ani din Botosani, mama a 2 copii frumosi diagniosticata cu Neurinom Acustic. Azi vin cu o veste buna si va anunt ca Laura este bine. A fost operata si acum se recupereaza. Efectiv imi salta inima de bucurie si fericire si fie ca ea sa se recupereze total. Vestea buna e faptul ca ea nu sufera de paralizie. Ma bucur ca e bine, ma bucur ca se poate si in Romania sa te operezi fara sechele, ma bucur ca exista omenie in doctori. Sper mai mult acum, sper o data cu Laura si familia sa!

Am intervenit spre a mentiona spitalul si cei doi doctori care efectiv au savarsit minunea. Eu citesc de mai bine de un an despre aceasta boala de cand povestea Dan Santimbreanu pe blog. Si am auzit si de alte cazuri si am stat cu inima pitita ca un purice cand am aflat ca Laurei i-a fost respinsa cererea de operatie in strainatate si ca aceasta va avea lor in Romania. Dar se pare ca m-am inselat, se pare ca exista un spital, Euroclinic, care adaposteste cel putin doi dorctori de valoare Sergiu Stoica si Anca Visan. Am scris aceste randuri pentru a ajuta cu putina speranta pe scepticii ca mine: se poate si in Romania!

Am aflat insa de Sorinel. Va rog, daca puteti, trimiteti macar un SMS. Laura a fost salvata tot datorita oamenilor buni si a donatiilor. Se poate!

sorinel

Deasemenea in cartierul in care locuiesc eu in Botosani, sunt o multime de oameni (tineri in special) care sufera de boli gave: leucemie, neurinom, cancer. Elena este insa un caz impresionant despre care merita sa cititi si voi.

Deasemenea admir initiativa lui Cabral de a face o lista a oamenil0r care au nevoie de ajutor si de donatii. Merita sa il vizitati si scrieti-ii daca auziti de vreun caz disparat. Se merita sa ajutam, macar asa, scriind un simplu “nume” al unei persoane ce nu o stim, pe blogul nostru. Poate il citeste cine trebuie, poate putem face ca anumite povesti sa aiba happy end-uri ca cea a Laurei.

Blessed be,

andreea m.

tocmai ce scriam acest post si iata ce am primit un anunt ce o priveste pe Alexandra Ostafi , studenta anul 5 la textile Iasi, diagnosticata cu aplazie medulata idiopatia (leucemie). Alexandra Ostafi are 23 de ani. -> preluat de pe blogul Ancai. În noiembrie 2008 a fost diagnosticată cu Aplazie medulară idiopatică formă severă. Asta înseamnă leucemie. Iată ce îmi povestea Alexandra …

alexandra

„Cu vreo 2 luni înainte să merg la spital am observat că oboseam foarte repede la eforturi la care un om normal nu are nimic, … de exemplu, urcatul scărilor. Am mai observat că mă învineţeam foarte uşor. Am mers la medicul de familie, mi-a dat o trimitere şi mi-am făcut analizele, dar în momentul acela deja oboseam prea tare. … îmi era greu să merg pur şi simplu. După ce am luat rezultatul, am fost trimisă la hematologie. Acolo, la spital, nici nu m-au lăsat să mai merg acasă. M-au internat în ziua respectivă. Am stat 6 zile în spital, mi-au facut analizele şi după 3 sau 4 zile am aflat ce aveam. Doctoriţa mi-a explicat totul în roz. Probabil, încerca să nu mă sperie, deşi eu nu mă sperii aşa uşor. Mi-a dat un tratament şi am putut să ies din spital. Tratamentul acela l-am luat vreo 2 luni, cu greu, pentru că are destule reacţii adverse, printre care şi creşterea părului pe faţă, mâini, pe tot corpul. Acum mi l-a oprit din cauza ficatului. … analizele la ficat nu au ieşit tocmai bine. Deşi mă simt slăbită, deocamdată nu mai fac niciun tratament. … doar că aproximativ la 3 săptămâni mi se mai pune o pungă de sânge şi îmi mai revin din vlăguiala pe care o simt mereu. Dar am înţeles că aceste transfuzii nu sunt bune în eventualitatea unui transplant, pentru că ar modifica anumite chestii din sânge. … nu ştiu să explic. Ceva de genul asta.”

Pentru că se impune „efectuarea transplantului de celule stem hematopoietice într-un centru din străinătate” (potrivit referatului clinicii din Iaşi), mama Alexandrei a început întocmirea dosarului în vederea obţinerii acordului ministerului sănătăţii pentru sprijin financiar. Costul unei asemenea intervenţii este estimat la 70.000 de euro. Rămâne de urmărit ce răspuns, … ce viteză vor avea autorităţile în a da o mână de ajutor acestei tinere. Dar până la decizia autorităţilor nu ar trebui să stăm cu mâinele la spate!

Doamna Gabriela Ostafi, mama Alexandrei:
0751 485 837, 0761 166 409
Cont în lei: RO27 BRDE 070S V223 8620 0700

Helder Camara

“When I give food to the poor, they call me a saint. When I ask why the poor have no food, they call me a communist.” — Dom Helda Camara

Am aflat de acest om in cel mai potrivit moment. Am fost intotdeauna adepta violentei prin pace, a pacifismului. Am iubit intotdeauna pe Ghandi, Martin Luther King si Bob Marley. Cred in pace si in bunatatea oamenilor pierduta undeva printre corporatii, printre hipermarketuri si internet. Unii m-au numit (asa cum a fost numit si Camara) cu tente socialiste, tocmai pentru ca nu accept pesimismul liberal decat in Drepturile Omului. Poate sunt socialista, nu de asta ma impiedic eu acuma. Si nu au decat sa ma numeasca asa cei care nu sunt atinsi de…

revelatii pisicoase serioase

meditand

Incerc sa inteleg psihologia felina pentru a ma intelege cu motanul meu, cu Filip. Se spune ca pisica are inteligenta unui copil de zece ani, insa ceea ce ne face sa nu credem acest fapt este tocmai gandirea noastra obtuza care considera ca, cu acel IQ, pisica face aceleasi relatii congnitive ca un copil de 10 ani. Nu e asa. …

m-am mutat pe .ro

Dragii mei dragi. Azi am hotarat sa fac o schimbare majora. Una care sa arate schimbarile prin care trec. Ma veti gasi pe andreeamolocea.ro. Voi incerca sa fiu rapida si sa mut tot ce am aici in cealalta parte. Deasemenea pentru a nu pierde total contactele cu voi, voi posta titlurile si linkurile catre noul blog, aici, in mod regulat.

Blessed be,

andreea m.

superLITTLEgirl

Aura mi-a dat leapsa. Una in care eu trebuie sa povestesc drept si adevarat despre superputerile pe care mi le-as dori. Ea a scris un text lucid si simpatic, in stilul ei inconfundabil. E singura pe care o citesc din categoria “politic” pentru ca e singura in a carei luciditate si integritate cred. Eu una trec printr-o perioada mai…mistica, prin urmare superputerile mele nu cred ca vor avea prea multa legatura cu terestrul si profanul.

Nu-mi doresc o lume mai buna. Nu-mi doresc puterea de a o schimba. Nu vreau sa transform nimic, sa indrept nimic. Consider ca lumea e deja asa cum trebuie. Stiu ca sunt oameni care guverneaza si dau directiile acestei lumi, insa in ea exista ceva mai mult de atat. Stiu foarte bine toate teoriile despre revolta maselor, despre manipulare si efecte de turma. Dar zilele acestea pentru mine primeaza miticul, originea si timpul istoric asa cum il definea Eliade.

Prin urmare, daca as avea puteri magice as lasa ca totul sa se petreaca cum s-a petrecut. Presupunand ca as avea acum puterea de a schimba totul, de a face orice doresc, de a calatori in timp, de a schimba mintea umana, cel mai puternic gest pe care l-as face in acest moment ar fi sa nu intervin. Cand ai putere ai tendinta sa abuzezi de ea, de aceea daca tin la mine si la oamenii din jurul meu nu m-as atinge de ea. Chiar cred ca daca as avea puteri mi-ar placea sa fiu om simplu. Sa merg la job, sa imi fac draci, sa am bebei care sa mazgaleasca pereti, sa iubesc si in final sa mor.

Din raspunsul meu, observ ca nu e chiar cea mai buna zi in care sa raspund la aceasta leapsa. Poate pentru ca m-a pocnit de cateva zile faptul ca sunt cea mai binecuvantata fiinta doar prin simplul fapt ca traiesc. Asta e marea mea superputere: sa ma trezesc respirand in fiecare dimineata. Restul sunt rezultate ale acestei mari puteri: dragostea, vazul, auzul, atingerea, simtirea. Puterea de munca. Forta de a ma darui unei idei in care cred. Dorinta de a lupta continuu cu mine. Evolutia. Intelegerea. Toleranta. Credinta.

…de fapt cred ca mint. Uneori mi-as dori sa stiu care mi-e Darul cu care am fost trimisa sa ma nasc. Nu pot sa cred ca trupul acesta umbla prin lume din initiativa proprie. Pentru ca sunt miliarde de fiinte care nu au avut sansa sa se nasca. Eu am avut-o. Si daca as avea vreo superputere as dori sa stiu de ce sunt. Care e ratiunea. Si apoi sa folosesc acel Dar dand-ul mai departe si celorlalti.

leapsa merge asa: dudulina-turista, gia, andre si laura.

introducing filiponcea

azi cand vanam o musca

el e copilul familiei. era mic mititle cand l-am asteptat la gara de nord sa vina la noi in casa cu rapidul de constanta. acuma e mare si ne initiaza pe toti in vanatul musculitelor. are 5 luni deja si incepe sa isi faca reguli pe care noi sa i le urmam. are o personalitate puternica, mustaciosul, de aceea e greu uneori sa ma fac inteleasa de capusorul lui urechiat.

singurul meu regret e ca nu am inca posibilitatea sa mai adopt mici ghemotoci imblaniti. sunt multe fiinte din astea adorabile care asteapta doar un suflet iubitor sa le ia acasa. mie experienta aceasta mi-a schimbat in bine viata si recomand tuturor scepticilor sa aduca in casa pentru cateva zile un animalut ce il gasesc pe afara. vor vedea ca vor descoperi un sentiment care nu stiau ca exista in ei. spun asta, deoarece beibi al meu nu concepea sa avem ceva cu par in casa. eventual un catel fara blana, care nu face pipi, nu latra si nu vrea de mancare. faptul ca el a trecut peste toate reticentele lui legate de tinerea unui pet si mi l-a facut cadou pe filip, nu ma face decat sa il apreciez si mai mult. si apoi, e inutil sa mai spun, ca primul subiect de conversatie pe care beibi il are cu prietenii sau familia e…filip. suntem tare mandri de orice ar face odrasla noastra si acuma nu ne mai inchipuim viata fara “vanatoarea de picioare” ce o intreprinde filiponcea in mijocul zilei, de ne alearga pe toti.

cand eram mic si le-am furat inimile

disparitia.

cred ca sunt prea impacata. ca si cum sunt anesteziata si lumea e un loc perfect. adica, chiar sunt impacata! chiar si cu criza, cu politica romaneasca, cu toate discriminarile. cu saracia ce o vad. cu durerea. cu dorurile. cu iubirile. cu firul alb ce l-am descoperit ieri.

si cred ca sunt fericita. tocmai pt ca sunt impacata si linistita. am o stare. una de bine. am un-nu-stiu-ce-feeling de bine. iar noaptea cand ma ia in brate, rasuflu usurata. si dorm ca un prunc. cred ca ma armonizez. si mai cred ca am crescut.

cand eram mica preluam idei, cuvinte. mi le insuseam fara sa stiu daca imi apartin sau se potrivesc naturii mele. dar daca sunau bine, ca o sonata de bach sau erau misterioase ca rig veda, le preluam cu totul. acuma simt ca toate ideile, cuvintele nu mai vin din exterior in mine. ci invers. totul vine din mine. din ceea ce cred. din ceea ce sunt. totul se leaga. e ca si cum construiesc o casa in interiorul meu iar voi o puteti vedea si voi. ma simt stabila si imi sunt suficienta. stiu ca sunt eu cu mine si nu imi fac iluzii ca prin viata ma va mai insoti si altcineva inafara persoanei mele.

si da, sunt fericita. de aia nu mai pot scrie. de aia nu mai pot folosi metafore pentru a-mi masca trecutul. sunt atat de impacata cu mine, cu ce e in jur! si nu pot sa tac. efectiv nu pot sa nu fiu simpla. nu mai doresc sa scriu romane laxe si abjecte. nu mai doresc sa impresionez. nu mai doresc sa ies in evidenta cu ceea ce sunt. pt ca am realizat ca sunt atata de mica incat nimeni nu a observat pana acum ca eu am un fir alb de par…

nu va mirati ca au disparut postarile acelea. ca au disparut ambitiile acelea. nu va mirati ca sunt simpla. mirati-va ca nu mi-a disparut umanitatea. mirati-va ca nu am uitat ca voi muri.

o noapte buna!