hit me baby one more time

(baby in acest caz este Dumnezeu, Natura, Forta, Energia aia care cateodata iti da cate un polonic dupa cap ca tu sa mai pricepi cate ceva din ce te inconjoara si sa faci “Aaaaa, asta era!”
AVERTISMENT: e o postare pour moi. Pentru ca tocmai ma luminez in anumite chestiuni si am nevoie sa mi le scriu in oridine. Mai mult, e posibil sa aiba si o tonalitate din aia de trainer de corporatisti cu be your best version sau maximize your self-esteem.)

Dupa indelungi framantari ce au tinut de luni pana azi, adica aproape 5 zile mi-am dat seama de ce in pana ei de treaba nu ma mai pot conecta la realitate. Si oricat de mult imi place sa fiu aeriana si cu capul bagat in metafore si oricat de mult as asculta pe strada Chicago si m-as crede fix cand ajung la Romana Roxie Hart, mi-am dat seama ca ceva nu era ok, ca prea eram dusa cu pluta de vreme ce nu mai era in controlul meu toata aceasta aiureala prin ganduri. Una e iti controlezi starile si sa te concentrezi cand trebuie si sa fii aiurita tot cand trebuie cum a tot facut pana acuma si alta e sa fii non-stop cu head in the clouds. Caci vreau-nu-vreau am deadline-uri, am responsabilitati, am facut niste promisiuni unor oameni si am facut niste alegeri. Atunci de ce nu ma tin de ele? De ce nu pot fi serioasa? De ce simt ca ma sufoca? De ce nu imi mai aduc satisfactii? Am innebunit de tot?

In primul rand vechea andreea judeca asa: apoi fusei la Timisoara care e un leagan al celor mai faine prietenii, gasii acolo si anul asta oameni faini de tot si m-am nostalgicat dupa ei la intoarcere. Doar ca efectele acelei “nostalgii” s-au revarsat asupra intregii mele activitati de la Bucuresti. Si m-am trezit fara energie, suparata, cu fundu-n-sus, fara chef si tragere de inima, complet demoralizata si fara nici o urma de interes in tot ceea ce aveam de facut si tot ceea ce reprezenta viata mea. In loc sa ma energizeze si sa ma motiveze zilele alea faine m-am facut o mamaliga. Si asta e grav. Ca si cum mi s-ar fi spus ca am sifilis. Intelegeti, nu?

Si apoi m-am mai gandit. Buun, avem o problema, hai sa stam sa o discutam. Ti-e dor de el, de Pat, Jim si Bart. Pentru ca ei nu sunt aici si pentru ca tu i-ai fi dorit => conflict de “interese”, total exterior puterii mele de a schimba ceva. Din moment ce eu nu am puterea sa condensez Romania, Europa sau Oceanul Atlantic si sa fac ca toti cei dragi sa fie in acelasi loc cu peroana mea, atuncea nu prea era rational pentru mine sa mai stau in starea asta. Dar cum sa ies? I have to change. Cand ceva te doare si nu tine de tine sa te faci bine, faci eforturi sa te uiti inauntrul tau. Ca atunci cand te trezesti ca te doare gatul. Stii ca e de la un virus/ bacterie. Dar nu te apuci sa cauti bacteria sa o iei de par, ci te ocupi de propria ta persoana. Incepi de la tine.

Si am inceput. Dar eram dezorientata si serios ca nu glumeam cu fazele alea cu statu in pat cu patura in cap si bocit ca la norma full-time. And I can be a pain in the ass in this moments. Rau de tot. Dar cum totul in viata asta a mea apare atunci cand am mai mare nevoie, asa a aparut si Alex cu cartea aia de managemet al timpului. Si cu draci si fara prea mult chef am zis ca am sa o citesc ca sa invat cum sa imi fac un program ca de oameni normali ca sa imbin tot ce am de intampinat anul asta, respectiv: cele doua joburi (de la revista si de la “catedra”), masteratul, dizertatiaaaa, planificarea nuntii, mersul cat mai des acasa la beibi si de ce nu, a avea o viata. Ma gandeam ca poate ma lumineaza si o sa vad si eu de unde o sa scot timpul ala care o sa ma ajute sa ma apuc de epistemologia-lu-Dumnezeu si sa scriu dizertatia aia o data. Doar ca cartulia inca nu m-a invatat cum sa fac magnificul plan, dar mi-a sugerat de ce sunt cu curu-n sus (scuze de expresie!):

E totul vorba de valorile personale. Si asta e o mare revelatie. Un mare sut de la Doamne-Doamne sau cum Ii spuneti voi, cei de toate religiile (includ si ateii, care sunt si ei in sinea lor tot o mica religie cu o logica de sine statatoare). Cand sutul incepe sa doara mai putin si am sa imi ordonez mai bine gandurile am sa hop-top si pe blog.