THAT day

sau THAT week sau THAT month sau THAT year.

nici nu conteaza prea mult. relevanta nu e masurata intotdeauna in timp. cand esti “under reconstruction” esti vulnerabil. pentru ca esti indecis. pentru ca afli lucruri nu prea dragute despre tine. pentru ca dezgropi morti. pentru ca revin amintiri. revin dorinte. revin vise. mor sperante. e greu sa schimbi uleiul la motorasul acela de sub teasta.

am aflat ca unii oameni nu mi-s prieteni. mai mult, niciodata n-au fost. doar ca mi-a fost mie drag de ei si eram legata imaginar de ei. dar acuma am vazut ca legatura nu exista, de vreme ce nici nu am folosit-o vreodata. dar cumva si asta doare. ca e priveghiul unui gand.

am aflat cat de important este el pentru mine. ca eu as merge pe o parghie lata de 10 cm pusa deasupra unor zgaraie-nori pentru el. mi-as dona un rinichi. m-as muta intr-un cort, doar sa fiu cu el. e cel mai important.

am aflat ca prietenii, oamenii de suflet nu sunt cei cu care esti conectat 24 din 24, 7 zile din 7. uneori ei nici nu sunt pe acelasi continent cu tine. dar sunt cei pe care ii chemi telepatic. pe care cu un gand ii trezesti. si chiar daca tu taci plangand langa laptop ei apar. si te intreaba ce faci. si dintr-o data parca nu e mai e totul atat de negru. si te umpli de iubire din aia aproape divina.

astept sa imi revin. astept evaluarea personala si astept sa vad ce concluzii pot trage. pana acuma sunt plina de emotii. pozitive si negative. si sunt un haos de sentimente si nu prea am de unde sa ma adun si ce forma sa iau, asta daca trebuie sa iau vreo forma. imi tot enumar valori si lucrurile fara de care nu pot fi. dupa ce trec de etapa aceasta le voi ierarhiza. e greu. e ca si cum m-as taia sa vad ce e inauntru. doare ca dracu. CA DRACU. si jur ca nu mai stiu ce sa fac cu mine zilele astea…