am crescut mare…

Am crescut de la statutul de sudenta la cel de feminista. Si e cel mai frumos moment din viata mea. M-am botezat cu ocazia licentei, in ideile feministe. Am sa va povestesc metamorfoza cand imi voi reveni (momentan sunt prinsa si eu si beibi de o gastroenterocolita, si pe cat de lung e cuvantul pe atata de nasoale sunt simptomele!)

Gia mi-a dat leapsa si e fooooarte draguta. Din pacate pentru a-mi scrie in liniste licenta m-am mutat, iar cartea (de literatura, nu astea de filosofie sau ideologie) e acasa. Mai aveam 4 pagini din Anais Nin, Henry si June asa ca pe ea o consider cartea mea pentru leapsa. Cand ajung la apartament la mine, va fi primul lucru pe care il voi face. Mi se pare incitant.

Pentru ca leapsa imi place o dau mai departe (chiar daca nu raspund acum la ea). Dudu, Cris(tienla cea cu catei), Alexandra (allia), Andreea Marin (aia a mea!), si cine mai vrea, ca e placuta!

Deschizi la pagina 123a cartii ce o citesti acum. Si copii fraza 5 si fraza 9. Spor!

Bianca & Connie, contraofensiva Indigo/ cheeky girls

Si pentru ca tot au oripilat mapamondul, hai sa nu le mai promovam si sa le mai dezbatem atata! La urma urmei asta si-au si dorit: sa provoace discutii si reactii! Hai sa le tratam cu sictir si sa aplaudam pe cine trebuie. Uite, un castigator la America’s Got Talent si o finalista la Britain’s Got Talent din 2007: Bianca Ryan si micuta Connie!

Aceasta este Bianca, in prima aparitie in show. Sa observam diferentele dintre ea si alea, mandria tarii noastre!

…o veti iubi! Si va veti dori sa o infiati!

un fel de PS: imi cer scuze fata de cei care inca asteapta posturi “profunde”. Trebuie sa mentionez ca toata “profunzimea” mea este mancata zilele acestea de afurisita de licenta ce pare ca nu se mai termina o data!

LATER EDIT

Nu ma puteam abtine sa nu vi-l prezint pe cel care a concurat cu Connie in finale, Paul Potts. Oameni ca el si ca fetitele de mai sus ne fac sa credem in talent si in povestile acelea extraordinare, cu oameni magnifici ascunsi in trupuri de broaste si Cenusarese uitate in vreun orasel. Mie intotdeauna imi face bine, din cand in cand, sa dau o vizita pe youtube si sa ii urmaresc. Cand ii vezi, cand ii auzi iti face pur si simplu placere ca esti om! Si nu stiu cum se face, dar intotdeauna, pe mine personal, ma fac sa iau viata mai usor si sa imi spun ca sunt norocoasa, ca am zestrea mea proprie, am talantul meu (daca e sa ma exprim crestineste) care trebuie inmultit. Si e bine sa credem in noi si in minuni!

anunt pt cateii care se comporta ca niste barbati!

Dragi catei, eu va rog frumos sa ridicati intotdeauna colacul de la copac cand faceti pipi! Ati da dovada de civilizatie si superioritate fata de specia homo-masculus! Dixit!

PS: fotografie facuta pe langa iesirea Herastrau, aseara.

licenta, part 2: fric laic mi

De astazi ma pustnicesc. No more social life for me! Tocmai mi-am dat seama ca nu exista sens in ceea ce fac si sunt aproape de deprimare. Cred ca sufar de ciclotimie, zbor de la extaz la agonie cu viteza luminii. I need time to rest my mind si sa imi clarific punctual ce si cum voi spune in licenta. Intr-un fel e destul de personala ca si ideologie si poate pe undeva ma afecteaza toata aceasta dezbatere de concepte. Uneori le pierd sensul si in acele momente ma dezintegrez ca fiinta. E greu sa ai printre neuroni idei care se bat cap in cap. Sar scantei si exista intotdeauna pericolul unei explozii.

See you in a better day!

ps: inca mi se pare amuzant masculinismul, so nu e totul pierdut!

licenta, part 1: masculinism si Ally McBeal

Astazi ma distrez cu licenta. Stau mai bine decat acum 2 zile, slava Domnului! Oricum, printre lucrurile amuzante de care m-am izbit a fost citirea unor studii despre masculinism. Yep, ati vazut bine. Mai nou, in 2007 a aparut International Encyclopedia of Men and Masculinities, editat de Michael Flood, Judith Gardiner, Bob Pease ai Keith Pringle.

Mie mi se pare extrem de amuzat deoarece prin primavara impartaseam opinii despre licenta cu doi colegi care au fost contrariati ca eu mi-am ales drept domeniu de studiu feminismul pe principiul “Ce mai aveti de dezbatut cu privire la feminism?”, argumantand amandoi “Da’ ce domnule tot feminism in sus, feminism in jos! Noi de ce nu avem si noi o teorie, nici nu stiu cum sa ii spun…masculinism?”. Bineinteles ca la acest cuvant am ras toti trei (indiferent de sex). Iata ca acuma le-am impartasit cu oleaca de stupoare si muuult amuzament, noutatile cu referire la evolutia atata de puternica a acestui fenomen. In orice caz, ceea ce s-a intamplat cu masculinismul a fost un singur lucru: atat de orbita am fost, si eu si ei de conceptul de feminism si de drepturile femeilor, incat nu ne-a trecut defel prin cap sa ne interesam si despre teoriile despre barbati! Cert e (mie si asta mi se pare amuzat!!) ca masculinismul ca teorie a aparut tot inventat de feministe pentru a putea identifica diferentele de gen! Oricum, am dorit sa va aduc aceasta la cunostinta in caz ca vreodata, voi barbatii, v-ati simti neindreptatiti de faptul ca nu aveti si voi o teorie a voastra. Pentru ca AVETI!

N-am ajuns inca la subiectul Sex and the City (SATC) in licenta, dar ma ocup acuma de Ally McBeal ceea ce e mai dragut pt ca pe o scara de la 1 la 10, ii acord 10 lui Ally si o nota mai mica lu’ SATC, adica imi place de mor Ally si nu prea Carrie! In orice caz, Ally este ca o parte din mine, un mic om slab si crizat, intotdeauna cu o problema morala sau ideologica. Ceea ce e fascinant in definitiv, , atat la Ally cat si la Calista Flockhart este acea confuzie in fata noilor schimbari din societate, intre capitalism, feminism si patriarhat. Acest lucru, consider eu, abia incepe sa framante femeile din Romania, pe principiul ca cei 45 de ani de comunism ne-au pus in paranteza vietile, iar dupa revolutie am cam ingurgitat valori si idei cu polonicul fara a le supune unei trieri. Daca Ally este un om al anilor 97-98-99, eu abia acum traiesc ceea ce ea a experimentat de-a lungul serialului. Poate sunt o inapoiata, si poate ar trebui datorita interesului meu pentru feminism sa ma declar ca apartinand complet acestei teorii, sa ma comport asemeni ei, sa imi modific viata conform principiilor ei, dar nu pot. Chiar nu pot sa ma opresc intre a oscila intre valorile traditional-conservatoare si ceea ce feministele au luptat pentru. Pentru ca oricat de mult sustin eu ca nu gatesc (si NU gatesc!), oricat m-as revolta eu cand sunt rugata sa calc vreo camasa (oricum de maxim 2 ori pe an!) si oricat ma chinui sa reusesc singurica si sa imi gasesc o cale a mea pe care sa ajung prin forte proprii, tot imi doresc sa am un EL caruia sa ii tip ca nu vreau sa gatesc, ca nu vreau sa calc camasi si ca vreau sa ma descurc singura. Intelegei voi? Si pentru asta dau un citat din Ally McBeal, un citat concludent pentru aceasta punere in balanta a dorintei de eliberare si in acelasi timp de a nu-si pierde rolul traditional in societate a femeilor : “Society is made up of more women than men, and if women wanted to change society, they could do it. I plan to change it. I just want to get married first.”

PS

Tocmai am raspuns unui comment, si doresc sa in public aici de vreme ce este destul de mare si atinge o problema pe care vroiam oricum sa v-o aduc la cunostinta, anume confuzia imensa care se face in a limita feminismul, doar la valul II, adica perioada anilor 60, 70. A trecut cam multisor timp de atunci si ar cam fi cazul sa nu le mai acuzam de aberatie pe acele femei!

EU — O singura obiectie as avea: feministele niciodata nu au sugerat ca intre femei si barbati ar exista o egalitate totala, incluzand aci si egalitatea de forta fizica!
EA — (…) a feministe ma enerveaza uneori ca vor egalitate in toate ab initio. adica, daca vrei sa fii considerata mai buna ca un barbat, trebuie sa arati ca esti.
EU — Ehe Feministele alea de care zici tu is destul de oldies, trust me! Pentru ca ele is alea din valul II, care chiar au avut cu ce si cine se lupta, de aia erau destul de extreme si universaliste in exprimare!

Problema neintelegerii tale este si prob mea si a tuturor femeilor nascute dupa 75-80 incoace, pentru ca pur si simplu noi ne-am nascut cu drepturile feministe si nu putem intelege nebunia ce le-a apucat pe alea de isi scoteau sutienele si faceau mittinguri dupa mittinguri! Noi nu a trebuit si nici nu trebuie sa luptam pentru nimic, am primit drept cadou de nastere o bogata paleta de libertati. Faptul ca eu studiez studiile de gen acum, faptul ca tu te poti exprima liber ca femeie, faptul ca putem vota, ca putem publica, ca putem sa sanctionam prin lege pe cei care ne fac rau (ia in calcul violul, violul conjugal, discriminarile, abuzurile,etc), faptul ca putem decide ce sa facem si ce nu cu corpul nostru (ma refer la avorturi si la conditia primordiala a liberului arbitru) se datoreaza LOR, celor care cu incapatanare si absurditate (pare acum) nu au renuntat la ideile lor, si BINE au facut! Si crede-ma, nu e usor sa te pui contra barbatilor; nu mi-e usor nici macar mie uneori cand dicut cu colegii mei (cu minti deschise totusi) despre feminism si problemele femeilor!

Oricum, in ziua de astazi, feminismul nu mai este ceea ce a fost, in primul rand uita-te ca nu se mai numesc asa cursurile de aceasta natura, ci se numesc “studii de gen”. Si asta nu e o corectitudine politica, este doar o evolutie. Pentru ca daca pana in anii 80 aceste studii se ocupau doar de femei si problemele lor, astazi aceasta teorie acopera o gama larga de alte teorii si se ocupa, daca ma pot exprima asa, de femei in relatie cu diferite aspecte ale vietii lor cotidiene. Accentul nu mai cade pe natura feminina, cade pe interelationarea dintre genuri si valori societale!

Puteti citi postul, este unul foarte inteligent scris! Eu am dorit doar sa clarific aceasta chestiune!

Carrie vs Coco = love

Pentru ca cica is in focul licentei (care e minuscula ca si desfasurare in aceasta zi binecuvantata de Dumnezeu) am sa scriu posturi simple si necomplicate si oleaca glossy si oleaca gossip. So, va aduc sa va distrati un quiz Sex and the City, ca sa descoperiti ce personaj sunteti. Mie mi-a iesit Carrie si dupa 3 min de revolta asidua si “Why me? I’m not obsessed with shoes!!!” m-am calmat. Mi-am dat seama caaaaaa, poate suntem asemanatoare la talentul scriitoricesc, cu toate ca uneori ma consider mai profunda decat ea :D! Oricum, imi doresc ca pe viitor sa am si eu 3 carti de succes si sa reusesc sa si educ prin ceea ce scriu. So faceti click.

Al doilea subiect la ordinea zilei pentru mine este aparitia filmului “Coco avant Chanel” in regia Anne Fontaine cu minunata Audrey Tautou care va avea in prim plan viata celebrului designer (precum observati a trebuit sa folosesc o expresie masculina pt a exprima ceea ce am dorit. Unde e egalitatea aceea despre care barbatii spun ca a fost atinsa?). Coco este (spre deosebie de Carrie Bradshaw) modelul femeii care imi place mie. Ea este cea care a adus in fashion costumul pentru femei si celebra little black dress (care a aparut si a provocat scandal in nr 3 al revistei Playboy. Uite cum Hefner ajunge si in istoria modei celebru!). Si mai mult, tot ei datoram accentul pus pe accesorii in cadrul unei tinute. Ceea ce e fabulos la Coco e faptul ca a reusit singura, intr-o lume care era inchistata in fel de fel de restrictii, sa dezmorteasca si sa trezeasca la viata oamenii prin moda. A dat dovada de curaj si a reusit sa elibereze femeia si ii aduca poate pentru prima oara in istorie incredere in ea, sa o faca sa isi doresca independenta si succesul prin propriile realizari. Coco a facut istorie!

watch this!

Nooooo, azi scriu post scurt si banal, pentru a va invita sa mergeti sa vizionati “Sex and the City”. Din pacate pt mine si pentru licenta mea care va trebui sa desfiinteze valorile promovate atat de serial, cat si de film, ceea ce am vazut aseara mi-a placut.

Am ras mult, Charlotte si-a atins punctul maxim de umor in film, am si plans, intr-un cuvant, m-a prins! Nu intru in detalii, nu povestesc de magariile sau lucrurile dragute facute de Big, si incerc pe cat posibil sa evit sa-mi amintesc replica “I curse the day you were born!”. Cert e ca: se pune accent mult mai puternic pe shopaholism. Cadrele cad pe sandale si pantofi, hainele sunt selectate cu maaare atentie, iar gentile sunt si ele un punct forte. De bijuterii nu vreau sa vorbesc inca! E fabulos si luxos din punct de vedere esetic. E facut in amanunt, la detaliu. La capitolul valori sta prost. Dupa licenta va voi explica pe laaaaarg cum sta treaba cu valorile promovate de aceste seriale!

Din nou vreau sa mentionez: daca va sugerez sa mergeti sa vedeti filmul nu inseamna ca va si indemn do like them. Ca si modele de urmat, cele 4 fete nu sunt cele mai potrivite. Poate doar replica Samanthei cand striga “I’m not the tipe of woman who sits home waiting for a man!!” ar trebui sa intre pe mai multe urechiusi si chiar sa se implanteze pe undeva pe acolo pt totdeauna. Oricum, nu trebuie sa ma mai explic ca in viziunea mea Samantha e cel mai frumos personaj din peisajul Sex and the City.

Cel mai oribil schimb de replici:
Mr. Big: Should we get you a diamond?
Carrie Bradshaw: No, no… just get me a really big closet!
It’s just…IAC!!!!!!!!

despre fericire si nu-uri

Sophie was back in the game! Pure, raw, explosive pleasure! Better than drugs, better than smack! Better than a dope-coke-crack-fix-shit-shoot-sniff-ganja-marijuana-blotter-acid-ecstasy! Better than sex, head, 69, orgies, masturbation, tantrism, Kama Sutra or Thai doggy-style! Better than banana milkshakes! Better than George Lucas’s trilogy, the muppets and 2001! Better than Emma Peel, Marilyn, Lara Croft and Cindy Crawford’s beauty mark! Better than the B-side to Abbey Road, Jimmy Hendrix and the first man on the moon! Space Mountain, Santa Claus, Bill Gates’ fortune, the Dalai Lama, Lazarus raised from the dead! Schwarzenegger’s testosterone shots, Pam Anderson’s lips! Woodstock, raves… Better than Sade, Rimbaud, Morrison and Castaneda! Better than freedom, better than life!(Julien Jeanvier)

Azi m-am gandit mult la fericire si iubire. In paranteza aberand, de cand am acest blog mi-am dat seama in mod constient ca axa in jurul careia ma invart e iubirea cu cele doua fete ale ei: fericirea si disperarea!

Oricum, ceea ce doream eu sa aduc in discutie e constiinta faptului de a fi fericit. Da, stiu si eu zicala aia celebra care candva, cand aveam 10 ani ma marcase, aceea care sustine ca fericirea e ceva ce stii ca ai avut abia in momentul in care o pierzi. Dar eu ma intreb totusi, atunci cand esti intr-o relatie de lunga durata, o relatie care poate se va concretiza sub egida cuvintelor “pana cand moartea va va desparti”, cum masori si cum stii ca esti fericit?

Azi eram in masina cu beibi si dupa ce am trecut de un semafor m-a lovit: “Sunt fericita!”, dar asa dintr-o data! Si m-am intrebat de unde stiu asta. Si n-am stiut de unde vine. N-am stiu ce anume m-a facut sa ma uit la beibi incruntat si serios la volan si sa ma declar cea mai fericita fiinta de pe pamant. Si nu stiu cum, dar nu a fost greu sa prind momentul acela, a fost natural si lin, un fel de miros de pamant dupa ploaie. Si chiar mi s-a confirmat faptul ca fericirea nu e un foc de artificii. Si nu e nici serenada sub balcon. Si nu e nici garoafe rosii in banca de la geam. Si nu e nici un cantec de-al lui Bolton. Si nu e nici roz bon-bon cu picatele mov. Si nu e nici nimica. Si mai ales nu e ceva ce simti abia dupa ce o pierzi pentru ca dupa ce pierzi ramane doar griul!

Oamenii care simt fericirea sau stiu ca au fost fericiti doar cand ii ia durerea de corason sunt oameni cu handicap emotional, dupa umila mea parere. In primul rand, rational vorbind, fericirea tine de o anumita alegere pe care noi toti o facem la un moment dat. Aceasta alegere tine incepand de la profilul ce-l urmam in liceu, pana la partenerul cu care suntem. Uneori ajung sa cred din aceasta cauza ca fericirea (sau nefericirea dupa caz), e pe undeva direct proportionala cu numarul alegerilor. Cu cat alegi mai mult cu atat iti creste sansa de a te infrumuseta si de a te imbogati cu experiente frumoase sau distructive dupa caz. Apelez atat la elemente pozitive cat si la cele negative doarece trebuie sa fie prezent in mintea noatra faptul ca alegerile sunt dihotomice, sunt bune si rele si in functie de ele noi atingem fericirea sau nefericirea.

Alegerile noastre de zi cu zi, cele pe care le facem in mod sesizabil, in principiu nu sunt cele impuse. Atunci cand nu avem libertatea de a ne alege propriul drum si propria idee de fericire inseamna ca suntem limitati si ni se limiteaza accesul la acea posibila fericire. Si daca esti destul de atent ai sa observi ca limitele sunt incepand de la propriul trup pana la propria constiinta, pana la societate si Constitutie, pana la religie si morala. Suntem limitati de mediul in care traim, de zi, de noapte, de hrana, de apa, de aer. Suntem prinsi si uite cum ajung sa concluzionez ca fericirea tine de libertate, in parte de acea libertate care ne lipseste. Totul e un ideal la modul absolut.

Si totusi exista fericire! Si totusi noi umblam bezmetici dupa ea! Si totusi eu ma declar fericita azi 9 iunie 2008, ora 1:39. Dar ma declar fericita in limita alegerilor ce le-am facut timp de 22 de ani.

Si cum de am facut de am ajuns la problema filosofica a libertatii pornind de la fericire? Cum se face ca ma gandesc ca fericirea mea e limitata de constitutia Romaniei? Cum de consider constiinta si constienta o piedica in calea fericirii? Pai, totul din cauza ca fericirea e ceva ce toti vrem sa avem. Si unii o inteleg a fi bani, altii se gandesc ca ea e doar un partener ce apare pe un cal alb. Si uite ca apar eu idealista, eu care ma declar fericita sa spun ca propria mea fericire mi-e o limita, ca, conceptia voastra despre fericire va limiteaza si va restrictioneaza. Fericirea mea de acum nu ma lasa sa aleg mai departe pentru ca ma ameninta cu nefericirea.

Situatia acestui post s-a schimbat spre final din pricina unei situatii stupide avuta cu un partener de conversatie in aceasta seara. Am fost pusa sa imi imaginez acele lucruri care ma fac sa ma cred libera. Si am inceput sa vizualizez pe rand biblioteci, banci, carnet si masina, job misto, bani, uleiuri de pictat, cuvinte, cuvinte, cuvinte. Si i-am raspuns cu tristete: NU sunt libera. NU ma pot imagina libera decat pe un loc pustiu, fara oameni, fara tehnologie, fara stat, fara reguli. Eu nu am libertatea de a ma imagina libera in aceasta lume, in contextul in care eu stau aici si va tastez aceste cuvinte. Eu nu sunt libera, prin urmare nici fericita nu sunt, prin urmare fericirea mea cu beibi de azi e doar un sambure din fericirea aceea mare care ar putea fi atinsa daca as fi libera pe deplin, libera si singura, fara beibi. Si da, iubirea mea pentru el e o piedica in calea libertatii de a alege, iar libertatea de a alege ma limiteaza sa iubesc absolut! E incurcat? Apoi, habar nu aveti voi ce e in mintea mea acum! Ma declar un om in ham, un om directionat prin viata cu lesa, cu multe si mute NU-uri plutind deasupra capului. Si e trist sa ma descopar ca fiind libera departe de iubirea lui, care ma subjuga, care ma face a lui, care ma limiteaza la zambetul lui de dimineata. Si e trist sa ma gasesc in catuse atunci cand ma gandesc la familia mea. Si e trist ca am lacate puse de tot ce imi place si cred eu ca imi aduce fericirea!

Si totusi uite asa, limitata, ciuntita si privata de libertate, de alegeri si in consecinta de fericire si iubire eu spun ca atunci cand veti gasi in jurul vostru acel fleac care sa va faca sa va simtiti intregi sa-l acceptati ca fiind cel mai bun lucru din viata voastra, pentru ca ceva mai bun de atat nu va mai exista dupa el. Restul, tot ce urmeaza dupa acel fleac-care-va-implineste e doar advertising si PR, e consumerism. Pentru ca noi nu consumam numai hrana si haine si articole de infrumusetare. Consumam idei de iubire, idei de sex, idei de fericire, idei de tristete, idei de distrugere, idei de absolut, idei de iad, idei de divinitate. Si ni le cream si ni le vindem singuri, noua insine, la pret redus in speranta, in continua si nemuritoarea speranta ca mereu va urma ceva mai bun. Si stiti ce? Celor cu optiuni limitate nu trebuie sa li se vanda idei absolute. Nu avem cu ce le cumpara.

Oamenii au optiuni limitate si ar fi bine sa le intre in cap asta celor ca mine. Nu stiu cand am sa inteleg ca nu am aripi!

Eu am gasit acel-ceva-care-ma-implineste si il declar Better than freedom, better than life! Sunt un muritor fericit.

LATER EDIT: daca pt beibi mi s-a parut relevant citatul din jeux d’enfants, pentru acest post nu pot decat sa mentionez mar adentro:
Padre Francisco: Freedom without a life is not freedom.
Ramón Sampedro: A life without freedom is not a life.

post slab, dar cu puncte de vedere

No, sa le iau pe rand, ca am multe de insiruit. N-am avut chef de licenta si am mers la sugababes. Am baut bere, m-am scandalizat de keo si akcent (m-am batait la melodia aia cu “n-am bani de bilet” totusi..). Fetele astea britanice is bune, adica la modul ala ca daca eram baiat aveam strabism de atata uitat de la bust la fundul lor. Bine ca beibi, nu veni cu mine si statu acasa!

Secundo, tot din prea mult chef de licenta, astazi iar m-am calarit pe bloguri gay. Iep, and i liked it! Acum 2-3 saptamani am inceput sa ii citesc pt ca alexadra venise cu o idee de proiect care ii implica si uite ca mi-a intrat in mana sa intru pe paginile lor. In fine, acum, nu stiu cum sa ma exprim, dar mi-s simpatici foc oamenii astia. Ma simt precum Carrie (pe care apropo am sa o decapitez in licenta) cu amicul ei Stanford, ala de se tot plangea “it’s so not fair. All the good ones are straight… even the gay ones.” cand ii citesc. Si stiti ce? Is oameni haiosi, pasionati de moda si high-life, oameni pretentiosi si oameni care se bucura de viata in modul lor specific. Poate am avut eu norocul de a fi o persoana foarte toleranta in ciuda ortodoxismului pe care l-am imbratisat candva destul de puternic, dar niciodata oamenii care au ales ceva nu i-am gasit de blamat. Mi se pare rational, de bun simt acel concept al liberului arbitru, concept ce sta la baza genezei crestine. Liberul arbitru inseamna sansa de a alege, iar acesti oameni au ales o viata diferita de a nostra. Daca alegerea lor ii va indrepta sau nu spre infernul crestin, aceasta nu depinde de mine sa o judec si nici sa ma apuc sa ii convertesc. In fine, nu am de gand sa intru in poliloghii teologice sau morale, ci doar sa afirm ca is misto oamenii astia! I wish I had a real gay friend cu care sa ies la cafea si sa ma chitcai si sa barfesc asa ca pt relaxare si … uof, you’ve got the point!

Si ca sa inchei cu vesnicul subiect, el amore, azi i-am zarit pe andra si maruta. Si eu am o problema cu ei: ma fac fericita de fiecare data cand ii vad sau citesc despre ei, si asta pentru ca imi dau siguranta ca iubirea poate exista, ca oamenii au suflet pereche si ca pot trai fericiti pana la adanci batraneti. Tot de aia imi place sa o citesc si pe Dana Nalbaru, pentru ca emana optimism, pentru ca iubeste si e iubita si e fericita. Si ca sa fie clar, IUBESC OAMENII FERICITI! Deci, uite ca azi mi s-a umplut inima de bucurie si mi-am zis, Ivasuc, ai incurcat-o, al meu esti de acuma, in veci-vecilor, Amin!

“…- dragoste ! urlau caloriferele
- dragoste ! draperiile
- dragoste ! magazinele de piese auto
- dragoste ! sobolanii”…(mircea cartarescu)

later edit: ralu mi-a urlat cu ciocolata in gura ca trebuia sa mentionez faptul ca am fost cu ea (si cu tatiana) la concert. Si da, tot ralu mi-a dat invitatia. Uof, multumita, my drama queen? :d (candva, cand voi avea abilitatile psihologice necesare voi scrie un post luuuuuung despre ea, si credeti-ma, AM CU CE material sa-l fac! :)) ) Creca te-au influentat gresit alea de la sugabebes, de asa yupi tra la la, te-ai apucat sa iei decizii nu tocmai rationale si de om normal! Love ya’!

era cifra 3

Uite ca iar revin. Si uite ca azi am fost tulburata cum numai la 15 ani puteam fi. Au fost niste coincidente care mi-au adus in fata un om cu care nu m-am vazut de multe ori, un om caruia nu stiu cata atentie i-am acordat si ii acord, in definitiv. E o prezenta aproape noua in jurul meu. Dar m-a surprins cu anumite lucruri, m-a suprins printr-un mod care pe mine cateva ore m-a facut sa nu gandesc limpede. Il pot banui la un moment dat a fi un om frumos.

Oricum, tulburarea a disparut de mult, dar e bine ca mi-au ramas niste cuvinte cu care sa ma pot juca. In orice caz, o coincidenta de orice natura te poate aduce intotdeauna intr-o stare semi-irationala.

Si totusi nu de el voiam sa vorbesc, ci de un fenomen straniu. Cu toate ca n-am nici o zi de cand nu l-am vazut ma apuca o nostalgie, un dor, un nu-stiu-ce dupa mon iemi. Si ieri am tipat si am trantit si m-am enervat. Si mi-a trecut repede cum o sa-mi treaca intotdeauna. Si nu e nici Stanescu, nu e nici Dali, e simplu si ii place tocanita de ardei. Si totusi e totul si totusi ma cucereste intotdeauna cu nimicuri. Ce am cu el e pur si simplu magic si de necrezut!

ps: Cifra trei m-a tulburat astazi. Chiar era trei.