Despre campanie. Dar altfel.

Am ajuns si in punctul in care sa ma simt prost ca in calitate de aproape-absolvent al unei facultati de stiinte politice interesul meu pentru campania in decurs nu se transpune la nivelul unui post. Am rezerve in ce priveste acest fapt datorita imaginii pe care o am despre propriul meu blog: aceea de supapa de salvare atunci cand frustrarile, dorintele, avanturile literare, nedumeririle mele ma lovesc.

Astazi insa voi aborda un subiect care indirect are legatura cu campania pentru alegerile locale, si anume neacordarea atentiei domeniilor feminizate (invatamant, asistenta, etc) de catre femeile cu functii politice (sau care acced la asemenea functii).

Istoric vorbind femeile nu apar decat in ipostaza de sotie a regelui, de amanta seducatoare si uneori intriganta, dar nu de guvernant. Cele doua exemple care imi vin acum in minte, Elizabeta I a Angliei si Ecateria a II-a a Rusiei sunt exemple stralucite care ar fi trebuit sa dovedeasca pe deplin facultatile unei femei de a conduce. Din pacate cele doua au fost privite drept exceptii de la regula.

Astfel, femeile nu au modele la care sa se raporteze. Marii invatati precum Toma d’Aquino, John Locke, Jean-Jacque Rousseau, J.S. Mill, J. Schumpeter, Freud mai aproape de noi, au considerat ca femeile sunt incapabile de a se ocupa de sfera politico-sociala din pricina “apropierii sale de natura”. In conceptia lor (din pacate nu numai a lor) femeia este in mod natural supusa barbatului, un fel de extensie menita a procrea, a aduce calm si fericire barbatului care vine acasa obosit de treburile lui de conducere. Freud de exemplu era convins de faptul ca femeile nu au puterea de a se transcede naturii lor biologice si astfel ele se dovedesc incapabile sa participe in viata civila. Asta, tradus in maniera mea, inseamna ca femeia e o jucarie sexuala cu hormonii umblandu-i val vartej prin vagin, si din aceasta cauza ea nu se putea concentra asupra altui lucru, serios, nu isi poate asuma responsabilitati politice.

Astazi, gratie femeilor care in anii ‘60 - ‘70 au iesit in strada atragand asupra lor apelative nu prea dragute, interesul pentru problematica femeilor in domeniul politicului a crescut. Intai s-au afirmat ca teoreticiene in cadrul teoriilor politice si abia mai apoi drep activiste in partide politice.

In teoria feminista sunt mai multe traditii de abordare a subiectului femeia-in-politica. Pentru Romania am recunoscut abordarea concetrata pe participarea femeilor in activitatea politica traditionala. Aceasta prevede faptul ca femeile in politica se raliaza “curentului masculin”. Asta nu inseamna decat un singur lucru: femeia intra pe un teritoriu masculin, un teritoriu in care pentru a ramane trebuie sa se comporte ca un barbat. Astfel, o femeie intrata in politica trebuie sa renunte la emotiile sau sentimentele , toate aspectele care erau vizate a fi drept feminine, prin urmare slabe. Asta dupa parerea mea e ok, nu stiu daca mi-ar place sa vad la tv femei-politician smiorcaindu-se sau profitand de avantajele acestea sentimentaliste (cum i s-a intamplat lui Hilary cand a varsat lacrimi de crocodil in trailerul pentru campanie) sau sa le vad pe toate a la Elena Udea cu rochii roz pana sub fund afisand insemnele feminine imprimate de natura pe corpul lor. Problema mea e alta: femeile ajunse in functii politice se vor ocupa de domenii masculine. E absolut ingrijorator din punctul meu de vedere ca o femeie politician nu se implica vizibil, activ in lupta impotriva misoginismului, impotriva violentei in familie, ca nu isi disputa clar faptul ca e femeie, ci se ascunde dupa un discurs masculinizat pe teme de interes masculine.

Psihologic vorbind atitudinile lor sunt de inteles. Dar nu stiu daca asta are sens pentru mine. Am tot citit si m-am invartit cu programele de campanie ale doamnelor care vor sa acceada la functia de primarie. Am intrat pe pagina doamnei Theodora Bertzi. Dumneaei propune pe langa subiectele si promisiunile la ordinea zilei si anumite reglementari in ceea ce priveste educatia in sect. 3, proiecte care sa vizeze copiii, parintii si bunicii, cum precizeaza ea. Mi se pare o initiativa buna, daca intr-adevar s-ar lua anumite masuri pentru acele familii dezorganizate, familii monoparentale care in aproape 90% din cazuri singurul parinte e mama si pentru copiii acelor familii. E nevoie de educatie, e nevoie de asistenta sociala. Aceste lucruri nu sunt de interes pentru un barbat. Sa spunem ca aceasta putere de a empatiza, aceasta dorinta de a ajuta pe cei defavorizati e mai pregnanta femeilor, pentru nu-i asa, ele oricum sunt mai aproape de natura. Ceea ce incerc sa spun nu e faptul ca o femeie in functii politice trebuie sa se ocupe numai de partea sociala. Incerc sa spun ca inseamna evolutie ca cineva, femeie sau barbat sa se ocupe si de aceste lucruri.

Domeniul invatamantului, al educatiei, al sanatatii, al asistentei sociale sunt domenii care in cartile de specialitate apar ca apartinand femeilor. E nevoie ca cineva sa se aplece asupra lor cu mai multa atentie. Mi-ar place sa vad o candidata la primarie intr-o confruntare televizata cum apara si ofera solutii si in aceste probleme. Stim cu totii, si le traim, povestile despre traficul bucurestean, despre gropi, despre parcari. Stim si problemele din administratie. Stim si lipsa spatiilor verzi. Stim si problemele cu ApaNova. Stim. Dar oare nu stim ca sunt copii care nu-si permit accesul la educatie? Oare ne dam seama cat de mult cresc sansele ca acesti copii sa ajunga delincventi? Oare nu stim cati profesori fosilici primesc salarii prin licee si universitati fara sa le merite? Un primar daca isi mai doreste un mandat se apuca si repara cateva strazi. Nu stiu cati se pot lauda cu finantarea unor proiecte de asistenta sociala sau educatie pentru cetatenii lor.

Si nici macar nu stiu daca treaba asta trebuie sa o faca o femeie. Poate pur si simplu am asteptari mai mari de la ea, pentru ca ea STIE, asa cum si eu stiu. Nici macar nu-mi pasa ce si cat fura, nu cer candidatilor integritate morala, ci doar sprijinul ala civic si responsabilitatea de a face din urbea lui un lor mai curat si mai civilizat. Si sa nu mi se spuna ca nu sunt fonduri, ca sunt din plin. Proiecte si dorinta de munca nu sunt!

Mi-ar mai place sa se faca proiecte pentru consiliere in maternitati pentru toate acele femei care vor sa avorteze. Pentru ca nu e corect ca o femeie sa vina si sa plateasca si intr-o jumatate de ora sa fie “rezolvata”. Acea femeie ramane cu traume pe intreaga viata. E nevoie sa stie ce se intampla, e nevoie de un psiholog, nu numai de un ginecolog in aceste cazuri. Mi-ar place ca familiile cu copii in care violenta (nu e egala cu bataia neaparat) e la ordinea zilei sa fie uneori vizitate de un asistent, sa primeasca sfaturi si poate ajutor sa se reabiliteze. Poate ziceti ca asta nu trebuie sa fie in grija unui primar, nici nu ma intereseaza. Dar este in grija lui sa sprijine si sa incurajeze organizatiile si proiectele care se fac in aceste domenii. Problema e ca din aceste actiuni nu ies bani pentru propriile lor buzunare, asa cum ies din afacerile cu borduri!

Stiu ca trebuie asfaltate si gropile, dar insist sa cred ca mai trebuie sa asfaltam si alte aspecte din viata noastra. Bunul simt sau a fi un bun cetatean nu se invata pe o sosea fina ca-n palma.

revolta (&) tabu in metrou

Veneam obosita spre casa in aceasta seara cu vesnicul si binecuvantatul metrou. Imi las capul pe spate, si-mi ridic ochii. Citesc “iti sta bine cu acest ruj“. Zambesc. Apoi “Banii bagati in GENTI si PANTOFI sunt bine economisiti“. Ridic spranceana dreapta. Ho-paaaa, imi zic. M-am trezit pe loc si m-am pus pe citit mesajele care era puse pe manerele agatate de bara din metrou. Erau mesaje puse de revista Tabu si erau destul de numeroase. Din memorie mai citez “El nu are fantezii niciodata cu alte femei“, “Iti sta bine parul azi“, “Ai maini delicate (sau ceva de genul)”, “Bratele intinse te va face sa ai maini ca ale Madonnei“(care apropo, alaturi de Spice Girls sunt modelele promovate de postfeminism, concept creat de mass-media si “generalizat ca eticheta pt ceea ce mass-media considera ca ar fi tendinta miscarii femeilor” dupa valul II -M.Miroiu), etc.

Nimic deosebit la prima vedere. In josul fiecarui asemenea mesaj (mesaj menit sa faca sa se simta bine femeile care n-au bmw personal si merg cu transportul in comnun, sa zambeasca si sa se simta deosebite intreaga zi ), era scris cu mandrie “Am adunat tot ce-ti place sa citesti intr-o singura revista“.

Acestea fiind faptele, de unde apare atunci revolta mea? Ei bine, eu sustin in continuare faptul ca o femeie nu trebuie pacalita si indoctrinata sa-si “economiseasca” banii la zara pe genti si pantofi, nici sa fie fericita ca ii sta bine parul sau nuanta de ruj, sau sa i se spuna ca iubitul nu are fantezii cu altele. E ca si cum “asta vrei, asta iti vom spune si noi la nesfarsit”. Pai, nu putem sa permitem asemenea pacaleli doar pentru o falsa iluzie a unei bune-dispozitii. Pruteanu, om care de felul lui mi-e profund antipatic, spunea acum cativa ani ceva interesant referitor la manele. Manelele se vand pentru ca asta cere publicul, dar oare chiar e necesar, daca stim ca sunt inestetice si de proasta calitate, sa dam poporului manele non-stop? Daca am da mai multa muzica de calitate, aceasta s-ar face cunoscuta si poate ar creste si cererea de muzica de calitate.

Asta ma intreb si eu: daca femeile sunt slabe de spirit, daca femeile sunt frivole si usor de atras de reduceri si cumparaturi si fleacuri, chiar trebuie sa le invatam si sa le mentinem in acest stadiu? Ce ar fi daca n-am mai scrie atatea articole care sa tot invete cum sa se imbrace la birou fancy si cum sa fie in trend? Ce ar fi daca am tot sustine ca femeia are creier si ca poate face lucruri inteligente? Ce ar fi sa le spunem ca nu a fi fashin-icon atrage barbatii (doar pe cei frivoli, carora le place sa zburde din floare-in-floare)? Ce ar fi sa le spunem ca s-ar simti de mii de ori mai frumoase si mai apreciate daca s-ar implica in actiuni civice, decat sa-si dedice timpul cumparand haine dupa modele si culori in trend? Ce ar fi sa le spunem sa nu mai fie atat de atente cum merg si ca la un ruj inchis la culoare trebuie sa aiba dantura perfecta? Tind din ce in ce mai mult sa dau dreptate Aurei si teoriei sale precum ca o femeie pe tocuri gandeste mai putin fiindca mereu trebuie sa fie atenta pe unde merge, cum calca, cum se aseaza, etc.

Si de ce se merge de la premisa ca femeia TREBUIE sa fie cea frivola si mereu in garda sa nu-si piarda barbatul? Eu n-am vazut in nici o revista dedicata barbatilor modalitati de a face fericita o femeie, de a o intelege, de a-i oferi o noapte romantica, sau teste psihologice si nici nu le explica cum e cu depresia cum sa fii optimist si sa ai o fi fara stress la birou. Aceste caracteristici feminine si masculine atat de profund accentuate de aceste reviste nu sunt biologice, nu sunt in natura noastra, ci mostenite cultural. Altii ne-au invata sa fim asa. Si totusi, nu e rusinos sa tot privim femeia ca pe un animal fara capacitatea mintala de a se abtine de la shopping? Si daca barbatii nu au nevoie de asemenea sfaturi, DE CE NOI AVEM NEVOIE? Ei cum stiu sa fie in trend fara reviste de shopping???

Nu sustin ca femeia trebuie sa fie neepilata, nepieptanata, nefardata. Nu spun ca trebuie sa nu fie moderna si sa fie la moda. Dar sutin cu tarie ca nu aceasta trebuie sa fie preocuparea ei cotidiana. Nu pentru asta trebuie sa fie educata, nu pentru asta crescuta. Deasemenea mai sutin ca nu trebuie sa fie dependenta de nimic si nimeni: nici de sfaturile revistelor glossy, nici de un barbat. Trebuie sa fie cum sunt, sa nu le fie rusine daca intr-o zi au purtat o haina din colectia de anul trecut. O femeie trebuie sa gandeasca vertical, nu sa stea vertical pe pantofi din ultima moda. Sa nu-si doreasca sa tot citeasca sfaturi despre cum sa fii optimist, cum sa-ti impaci iubitul suparat, cum sa te placa boss-ul la job, nu sa completeze teste psihologice despre “cat de buna esti la pat?”, sa aiba o saptamana ratata ca nu are nu-stiu-ce articol vestimentar pe care revistele il anunta drept must-have.

Si mai mult si cel mai important: NU in moda trebuie sa concuram noi femeiele intre noi. Concurenta dintre noi trebuie sa fie intelecuala, sa dezbatem intre noi si probleme de interes public, sa lecturam, sa ne implicam, NU sa barfim si sa tot gandim ca suntem mai bune ca celelalte, ca uite ce fusta demodata are Xuleasca. Sa nu extindem si sa proclamam ca fiind al nostru un domeniu superficial care nu lasa nimic vizibil in urma lui (posibil doar ultima nota de parfum scoasa de Givenchi) si sa lasam spatiul public/ politic barbatilor, asa-numitului element activ. Sa iesim de sub denumirea rusinoasa de “element pasiv si emotional” si sa nu permitem sa fim momite cu asemenea mesaje. Nu le meritam, pentru ca meritam pur si simplu mai bun.

O revista pentru femei nu trebuie sa plece de la premisa ca femeile sunt slabe sau vulnerabile. Nici sa imbrace aceste caracteristici in haina valorilor femininatii, caci nu suntem date asa de natura, si sa le propagandeze cititoarelor. E pur si simplu gresit!

of: femeile si dostoievski

Am fost frumos gadilata intelectual de postul despre revistele glossy al Aurei, Conica Glossy.

“El propune ca o solutie finala a problemei, divizarea omenirii in 2 parti inegale. O a 10-a parte capata libertatea personala si dreptul neingradit asupra celorlalte 90% a omenirii. Acesti 90% trebuie sa-si piarda personalitatea si sa se transforme intr-o turma si printr-o supunere nelimitata sa atinga, pe calea unei regenerari sccesive, o stare de inocenta primitiva, un fel de rai primitiv, desi vor trebui totusi sa lucreze. Masurile propuse pentru deposedarea celor 90% din omenire de libertatea vointei si pentru transformarea lor intr-un fel de turma, pe calea reeducarii mai multor generatii, sunt absolut remarcabile, se bazeaza pe date naturale si sunt foarte logice.” Dostoievski, Demonii, p.503

Aceasta introducere naste urmatoare intrebare in capusorul meu: sa fie aceasta atitudinea barbatilor asupra femeilor? Sa fie ei acei 10% care detin adevarul si fraiele acelor 90% femei? Sau mai rau, acuma, dupa lupta feministelor de la mijlocul secolului 20, sa fie femeile realizate acea cota de 10%, deasupra celor “neinitiate” care sunt cele 90%, turma?

Aura, a atins un punct central: directorii revistelor pentru femei sunt femei la randul lor. Sunt femei realizate, sunt femei care nu au stat sa-si astepte in bucatarie barbatii si sunt femei care s-au dezmintit de suprematia masculina pentru a ajunge aici. Elimin, precum observati, acea posibilitate ca ele sa fi ajuns acolo prin nu-stiu-ce pat al nu-stiu-carui mascul. Merg de la premisa ca ele s-au realizat prin forte proprii. Si daca ele au reusit acest lucru, de ce nu incearca sa dea o palma, sa trezeasca si pe restul?

Nu dau in teoria conspirationista, dar pe undeva, cele de sus din marketing-ul publicist, tin jos-jos pe cititoare. Ceea ce ele fac e chiar opusul a ceea ce propaga. Nu creaza femei independente, ci femei dependente de case de moda, de shopping, de un must-have-iubit (uneori propus drept accesoriu), de case cu flori in glastra, de psihologi, de reviste, etc.

Cred ca avem nevoie de ceva ce sa ne trezeasca. Avem nevoie sa putem accesa informatii utile, nedeformate si netrecute prin alte voci feminine. Trebuie sa avem acces la propria noastra voce si sa ne facem pareri care sa nu fie de turma. Sa nu ne temem sa spunem: nu-mi place ideea asta, nu-mi place sa fiu dependenta de moda, nu-mi place sa ma imbrac ca fetele din poze, nu doresc sa arat ca femeia x. Poate ca ar trebui sa vina vremea in care sa ne descoperim asa cum suntem, sa nu ne jenam daca nu avem pantofi Prada si genti Chanel. Poate ca trebuie sa avem mai multa incredere in parerile noastre si poate ca nu ar strica un exercitiu de eliminare a valorilor pe care le simtitm impuse de altii.

Mama mea mereu m-a vrut imbracata ca o papusa, in rosu si roz. Toate mamele isi imbraca fetitele in roz si baieteii in albastru. De mici suntem invatate sa ne formam separat, de parca am fi specii diferite. Iar modelul Barbie ne face sa ne dorim sa fim de 100 de ori femei: sa avem si cariera, si familie, sa fim si gospodine, si psihologi pentru sot si prieteni, si femeie placuta in societate. Ne-am jucat toata copilaria cu un model de femeie perfecta si ajunse mature aflam din reviste ca nu trebuie sa ne departam de acea perfectiune, pentru ca acela e MODELUL de feminitate.

Si va intreb: unde suntem noi? In ce loc ne-am pierdut? Care ne este esenta? Cat de mult de dorim sa fim ceea ce altii ne impun si ne vor a fi? Si cum se face ca perfectiunea asta nu ne face sa zambim mereu si sa atingem fericirea aia absoluta la care ne indeamna si ne-o promit psihologii din reviste? Oare secretul nu e sa fim noi insine fara teama si sa ne fim suficiente noua insane fara a fi dependente emotional de un barbat, prieteni, fashion? De ce sa lasam acel 10% sa ne formeze cand PUTEM sa gandim noi pentru noi si sa luam decizii noi pentru noi???