Fidelity la 4 dimineata

Uite ca e patru dimineata si uite ca eu m-am linistit si am alungat valul de stres ce ma acoperea. Si uite cum te descopar o data cu zorii si cum invat printre concentrari si cearcane sa visez la tine.

Ai gust de cafea si tiramisu si eu pot acum, chiar acum sa ma joc cu degetele tale de copil strengar. Si pot sta treaza, atat de treaza incat sa te privesc cum deschizi ochii in dimineata asta. Si daca e ceva ce imi place acum cand nu esti langa mine, acel ceva e faptul ca te regasesc mai viu si mai real si mai frumos in amintirile mele cu fiece tasta ce o bat. Si imi creste dorul si dorinta. Si imi lipsesti in cel mai aromat mod cu putinta. Si imi vad in linistea asta, batand in geam cu degetul, iubirea ce ti-o port. Si zambetele se dau de-a dura chiuind pe fata mea obosita, prafuita. Si lumea se trezeste, masinile se aglomereaza in intersectii, iar eu cred in zane si in tine. Si uite un camion, si uite o hartie de la twix intre frunzele tufei iasomie din fata geamului, si uite ca se sparge noaptea in cioburi roz, si uite c-am visat o pisica gri, si uite un felinar, si uite un om grabit, si uite, da’ uite cum nu mai existam noi in lumea asta si cum ne uitam la ea ca la televizor, schimband mereu canalele in timp ce stam relaxati pe canapeaua iubirii noastre!

Si daca e ceva ce ma coloreaza in zilele astea, apoi jur ca acel ceva esti tu, suntem noi cand suntem impreuna, pentru ca ne-am bagat sa ne balacim amandoi in acelasi loc de unde se nasc curcubeele.

lumina de pe ureche

Lumea e alba cand el se apropie cu buzele-i de urechea mea. Si sta mare in spatele meu, inchid ochii si il simt tot, ii simt lungimea umerilor, greutatea pieptului, gustul amarui de tigara… Si stang ochii mai tare, si ma strang, si intreg corpul meu il cere. Si stau si astept, si e el in spatele meu, greu ca un David de marmura, perfect ca un cocosat. Imi intind mainile si il cer si strang pleoapele pana la sange si in rugaciunile mele lumea se distorsioneaza, devina alba.

Ne jucam de-a pacatul si de-a durerea. Iar eu ma simt un personaj regizat de Lynch: nu ma mai inteleg eu pe mine si pornesc calare pe zambete sa ajung la el, unde stiu ca mi-a ramas esenta. Si nu ma opresc, sar de pe un zmeu pe altul, si copiii ce le-au inaltat chiuie cu privirile spre cer. Si e fericire in jurul meu si verde aparut de nicaieri. Si eu sunt langa mine cu pleoapele strans inchise, dorindu-l, simtindu-i forma oaselor in imaginatia mea. Si el apare ca din aer atunci cand il uit si-mi aminteste de liniile din palma si ma nauceste cu aroma aia de tutun.

Si nu are liniste noptile, ma bantuie. Si nu se vrea uitat si de aceea ma intreaba mereu ce fac. Si eu imi tot strang pleoapele si el ma priveste, zambind, adanc in iris. Dar eu stiu ca-mi simte ochii inchisi de teama, de picioare imnuiate, de dorinta. Si chiar daca atunci cand ma atinge ma inund, plang de furie, caci ochii din icoane nu se inchid niciodata. Si am viata perfecta, si am ratiunea indestructibila, si-l am pe el sa ma cutremure si sa strice tot ce natura a cladit mai bun in mine.

Si ma tot intreaba “cine-s mai frumosi? Oamenii? Ploaia?” si eu ii urlu “Oamenii in ploaie”, dar el nu se opreste, el nu ma asculta si razand ma duce acolo, in inchisoarea aceea unde se aud lanturi, ma duce in hotelul acela in care m-a tinut o noapte la piept. Si durerea batailor la talpi si pleoapele inrosite de plans si distrugerea pierderii si focul acela luminos…Si se auzea un cantec, jur ca se auzea. Era trist, era imens de trist, atat de trist ca aproape plangeam. Si apoi s-a facut lumina caci el era cu buzele la urechea mea. Si frematam de parca era toamna si era vant. Si cadeau stelele cu sutele de pe cer si imaginea mamei imi staruia in frunte. Si vedeam, cu pleoapele inchise, in toata lumina aceea provocata de buzele lui, o fetita inchisa intr-o curte imensa, o fetita care zambea si plangea in acelasi timp. Si el imens in spatele meu, incalzindu-ma, si eu iubindu-l 15 ani.

Cand el ma saruta totul devine apa, iar eu pamant secetos care suge tot si care nu are odihna pana nu va musti apa in el, pana nu va goni fetita aceea, pana nu va rade la cantece triste, pana nu va muri de dragoste ucigand tot ce a crescut pe el.
In urma mea va ramane tot lumina, lumina nascuta atunci cand buzele lui se apropie de urechea ta.

No hay mas sueño

Hai sa ne plimbam in parc. Si, hai sa am par negru si buze visinii si sprancene subtiri, asa cum avea June cand l-a cucerit pe Henry. Si hai sa facem pe nebunii si sa alergam desculti in iarba. Nu te teme, pana si Robert Redford a facut-o si n-a patit nimic. Hai, hai sa alergam in iarba verde din parc!

Tu ma privesti? Ramai fascinat cand eu imi pun rochita de noapte si ma lipesc de tine in pat? Iti place cum rad? Atinge ceva, acolo in tine, vocea mea? Ai tremura la amintirea mea? Ai plange daca m-ai pierde?

De ce nu te face sa exclami chipul meu? Am par rebel ca divele rock din anii ‘80, buze maronii si ochi asemenea si unghii portocalii. Am ciorapi rosii si rochie ca a lui Julie Delpy in Before Sunrise. Fii Ethan Hawke al meu.

Si sunt cu capul in nori mov, si jur ca asta se vede cu ochiul liber, nu-ti trebuie microscop. Si-mi plac vinetele; nu-s mofturoasa ca Fermina Daza. Si am pielea galbena de atata durere si sufletul incarcat de praf roz. Atata te-am asteptat si atata aprind farurile ca sa ma vezi. Oricum, ai fi fost un Ulise prost; n-ai fi stiut sa te ghidezi dupa lumina stelei polare.

Sunt vie si-mi creste parul si mi se albeste de cand te astept asa cum m-ai lasat sub un nuc. Si asta e mai miraculos decat capul infasurat in fire rosii a Siervei Maria de Todos Los Angeles. Dar tu nu intelegi. Tu esti om al pamantului, om al lutului si al pantecului. Si eu protestez langa un zid, ca omul estului de dinainte de ‘89. Bat in pielea ta sa-mi deschizi. Nu pot avea libertatea decat daca imi deschizi, daca te deschizi! M-am incatusat, inima mea e in plina disidenta. O torturez, o bat la talpi cu ratiunea, iar ea asteapta, proasta, ca tu sa vii sa ii aduci libertatea. Ce sa ma fac eu cu mine in plin joc tortionar/ torturat?

Si cum de poti tu fi senin? Cum de te poate bucura faptul ca ti-am gatit si nu faptul ca am clipit? Cum de te emotioneaza Iron Maiden, dar cand imi bate inima langa pielea ta crezi ca-i normal? Si mai ales, de ce crezi ca eu am sa fiu aici mereu? Sunt carne, putrezesc, imi cad petalele de atata asteptare a apei. Ma secatuiesti, ma faci sa devin stearpa si lipsita de verde.

Si de ai sti tu numai cata ratiune sanatoasa zace in mine! Cum te inteleg rational! Cum stiu ca toate intrebarile de mai sus sunt retorice si ca rational posibil eu am raspunsurile! Dar nu o viata rationala ti-am cerut! Nu o asemenea viata vreau sa duc. Nu-mi doresc sa ma entuziasmeze culoarea livingului si nu-mi doresc ca un lucru material sa inlocuiasca fluturii aceia verzi si portocalii din stomac cand te vad! Imi doresc copii, dar imi doresc sa-mi pierd cuvintele cand te uiti in ochii mei. Si mai presus de orice, vreau sa ma intelegi. Sa ma percepi ca pe FEMEIE. Vreau sa ramai mut in fata mea. Vreau sa gandesti de mine asa cum gandesc eu de tine. Vreau sa-ti pui intrebari si vreau sa elimini orice fraza in care apare sintagma “asa sunteti voi femeile”. Eu sunt FEMEIA, nu femeile. Si sunt a ta. Si sunt unica din cauza asta. Atat de unica incat sunt singura si galbena. M-ai facut unica si ai plecat. Vreau sa revii.

Imi doresc sa imi patrunzi mintea. Stiu ca e o jungla si ca Baloo si Bardem sunt pe aceeasi pozitie in clasament, ca Dumbo o sa ma induioseze intotdeauna si ca am sa plang la Singing in the Rain ca o stupida. Stiu ca Virginia Woolf nu sunt eu, dar ca Anais ma arde si stiu ca tu te plimbi printre ele si le saruti patimas si ca, uneori capul mi-e precum camera aceea din Trainspotting plina de oameni injectati. Si stiu ca in mine e aprins un far rosu si ca nu se disting clar umbrele, ca se aude Ava Adore si ca vocile oamenilor pe care inca nu ii cunosc rasuna asurzitor. Si am caini si papagali colorati plimbandu-se si buburuze zburand. Si se poarta dialoguri intense cu mortii, mai ceva ca in camera aia de asteptare din Beetlejuice. Oricum peste tot in mine exista presarate musetel si menta. Plus ca am un genunchi in mintea mea care mereu va mirosi a capsuni strivite. Si exista porti in mine si imagini cu cruciati si ochi patrunzaturi si nu lipseste nici chiuveta vopsita cu verde de la toaleta scolii primare. Si stii prea bine ca eu pot intra cu usurinta intr-un fir de iarba si ma pot murdari de verde si sa arat ca o boaba de strugure. Si stii prea bine ca ma pot lasa prada femeilor si ma pot degrada si ma pot rata si ca ma pot sfinti. Si totusi pe tine te bucura cand dau cu aspiratorul si e curat in camera!

Dragul meu, iubitul meu, unde m-ai pierdut? UNDE?

personaje

Ma uit la el cum doarme. El e cel ce-l iubesc. Imi tarai existenta pentru a-l colora, ma fac poarta pentru a-i oferi intrari granduase in lumea dragostei. Si totusi, nu-mi iese din cap imaginea lui Sebastian lasat in pat, dormind, pentru totdeauna. Ispita de a-l vizita dupa atatia ani e totusi mai mica ca aceea de a repeta povestea, de a-l lasa pe Mihai precum candva am facut cu Sebastian.

Pentru ca simt cum cantecul mi-a fugit de pe spinarea urechii. Si vin valurile in schimb, vin afurisetele de lacrimi, iar eu am rau de mare. Caut alternative de iesire, vreau ca pixul sa-mi deseneze pe fata fericirea, dar el nu se pricepe la desen abstract, nici spatial. Tic-tac si eu zac langa el, prada ispitei de a fugi, de a parasi, de a incepe un nou inceput. N-am sa invat niciodata ca nu sunt personaj de roman si ca suferinta actelor irationale iti aduc doruri de reintoarcere. Zac in locul acesta pe care azi nu-l recunosc si inghit valurile. Mi-e rau. Imi placea la mare. Vin valurile…

As vrea sa nu mor acum si poate sa incetez cu pornirile acestea masochiste. Ar fi fost frumos daca as fi putut face pe cei din jurul meu fericiti cand eu ma inec, cand eu sunt nefericita. Mihai ma simte, se chirceste langa durerea mea fara a-i oferi alinare. Strig mut si botesc cearsaful la piept. Cum e oare Sebastian? Eu l-am parasit iubindu-l. Nu de iubire ma tem eu, si nu de ea fug. Golurile, acele goluri pe care corpul si sufletul celui iubit nu le pot acoperi, golurile acelea negre in care ma afund si in care imi place sa motai cand ma apuca nebunia, de acelea ma tem. Griul din iubire, cand obisnuinta te mananca ca pe un biscuite la ceai si totul pare fara sens, cand degeaba iti spui ca exista dragoste, atunci trebuie sa parasesti. Atunci trebuie sa pleci si sa-l lasi linistit sa doarma in pat. Sa-ti strangi cu grija si fara zgomot lucrurile si sa cauti alt inceput de carte.

E plin de lumina afara, insa e o zi urata azi. Cea mai urata zi. A mai cazut o masca si iubirea se arata goala si cu machiaj prelins. Eu acopar situatia cu mainile, dar ma inec mereu. Valurile vin si eu nu stiu sa inot. Nici Mihai, nici un alt iubit nu a avut bunul simt sa ma invete sa inot contra iubirii. Poate nici nu ar fi avut cum sa faca asta. Dar nu stiu cat imi pasa de acest amanunt…

Am sa mazgalesc eu pana la urma , dupa cafea, un zambet cu rujul cel nou. Am sa fiu fabuloasa in sinea mea, nu trebuie s-o vada si altii. Am sa intampin ca o diva noua zi si am sa ma transform in cea mai muta lebada pentru ca a fugit cantecul de pe spinarea urechii. E cea mai urata zi astazi. Pentru ca eu sunt trista.

fotografia, deviantart, laflaneuse

bittersweet symphony

Cand totul se rostogoleste eu ma arunc cu capul inainte. Cand nu auzi telefonul mai bea un pahar de vin rosu, face bine cica. Lumea nu e rotunda, nici piramidala. Ma indoiesc ca exista in acest moment. Nu foloseste nimanui, deci n-are de ce sa fie. Nici ratiunea nu e rotunda, nici patrata. E uneori irelevanta. Atat.

As vrea sa ma placi si tu asa cum o face el atunci cand dansez din buric pe gheata. Nu-mi plac antibioticele. “Ora 24, Omul Negru n-a venit.” Si eu stau cu capul scos din fular, ba mi-am luat si palaria de pe cap: pentru ca totul se rostogoleste in jurul meu. Cand lumea se destrama salut-o ca un gentelman. Asa e cuviincios.

Deadlineul face cioc-cioc la usa. Eu imi pun castile in urechi. Nu aud nimic. Nici telefonul. Asa ca mai beau un pahar de vin rosu. Si cea mai senzationala stire: iarna pisicile se ingrasa si arata mai frumos ca niciodata! Pisica mea e fascinanta si se poarta de parca nu exista foamete in lume si nici copii nefericiti. Mi-ar fi placut sa fiu o pisica cu o constiinta egoista si pufoasa in metafore, cu ochi lenesi.

Iubirea infloreste in plin ger. Exact ca florile de pe geamul inghetat. Imi place sa stau cu capul gol, goala toata de ganduri si dureri si placeri cu tine in pat privind cum ninge. As sta ghemuita langa tine cateva secunde bune. Tu ma faci sa ma simt ca o pisica. De aia te iubesc. A, si e frumos iarna in Iasi. E singurul oras in care as manca inghetata la minus 7 grade. Dar totul se destrama, asa ca hai sa fim cuviinciosi si sa stam goi si cu capetele goale sa privim cum se rostogoleste lumea! Vrei?

Cica s-au uscat niste trandafiri in nu stiu ce florarie. E cea mai trista stire din saptamana aceasta! As plange daca nu m-ar deranja acele ciocanituri din usa. Si uite ce frumos, cu ce funda rosie mi se leaga un bolovan de gat. Si inca unul, si inca unul, si inca unul, si inca unul…Nu e greu sa mori, sa stii. Ti-o spun eu! Ai sa-ti dai seama ca ai murit atunci cand nu vei mai auzi apa picurand la baie si ai sa-ti spui ca intr-un mod miraculos cineva a reparat robinetul. Secretul e ca in mod miraculos urechile tale s-au inchis ciocaniturilor si zgomotului ce il face lumea cand se rostogoleste. Pentru totdeauna.

Mai iau o vitamina, mai fac un pas. Mai creste o masea de minte. Evoluez cica. Sunt mare, dar lumea e stramta, niciodata nu incap pe trotuar. Merg pe strada. Eu si masinile. Si eu urasc tehnologia. Si ce fel de lume e asta in care eu merg alaturi de ce urasc? Ce fel de fiinte suntem noi de putem sa convientuim cu monstrii tehnologici, cu ceea ce ne face rau? O pisica niciodata nu ar sta alaturi de un caine! Ea stie un lucru. Dar il stie bine. Noi inca n-am invatat asta. Mai trebuie sa crestem. Poate ca atunci cand voi avea toate cele patru masele de minte voi invata sa divortez, sa scuip si sa zgarai ceea ce nu imi face bine. Dar ce se va intampla cand doctorul va hotara sa-mi scoata o masea?: Involutie, din nou starea de platitudine. Maine voi lua o portiera la brat si ma voi plimba pe Calea Mosilor prin zapada murdara de la tevile de esapament. E mai bine sa renunti. Oricum in scurt timp nu voi mai auzi picurand robinetul din baie.

Si sa stii ca e chiar bine cu tine. E chiar placut sa impartim o paturica mica acuma iarna. Ne face sa stam mai apropiati. Si imi place sa fiu langa tine. Mereu. Pana cand imi voi spune ca s-a petrecut o minune si nu mai picura robinetul.

Pentru ca esti tu nu voi divorta de nimic, fac pact cu lumea, imi scot politicoasa palaria in fata dezastrelor, zambesc decent si ma abtin sa plang cand spune tremurand michael heal the world, make it a better place for the entire humain race am sa fac cumparaturi, si am sa fiu senina cand ma vor ghionti cei grabiti pe trotuar, voi merge pe sosea fara sa fac mofturi, voi avea grija sa avem mereu legume in frigider…Ca mie mi se pare cea mai trista stire din lume faptul ca s-au uscat niste trandafiri intr-o nu stiu ce librarie, asta n-am sa ti-o spun niciodata!…

Raman cu fruntea plecata, cu cea mai frumoasa scrisoare de dragoste scrisa vreodata facuta ghem la piept. Parul mi-e lung, adie vantul, parul zboara, am vanatai la gat de la bolovani, genele se lipesc de obraz, obrazul cade, vanataia dispare, pielea se topeste. Cea mai frumoasa dragoste ramane.

girls anachronism

…trebuia sa ma pot purta prin lume. trebuia sa am voce frumoasa, sa primesc aplauze. trebuia sa am tenul alb ca al gheiselor si buzele rosii ca sangele picurat din degetul mamei Albei-ca-Zapada…

…nu e normal ca eu sa deschid tie usi, iar eu sa raman prizoniera. nu e natural ca eu sa-ti vad doar spatele atunci cand ma parasesti. niciodata un iubit nu si-a parasit iubita cu fata…

…povestea lacrimilor ce au curs e nula. nimeni nu ti-a vazut fata. nimeni nu vrea sa-ti vada fata. nu interesezi pe nimeni…

…mi-as pune un bec rosu in locul nasului. sa colorez lumea. sau sa o vad eu colorata. mie nimeni nu mi-a colorat nimic, iar eu colorez tot, pana si inima ta. nimeni nu mi-a colorat nimic. niciodata…

…trebuia sa am picioare de lemn. trebuia sa am buze de cauciuc. trebuia sa fiu picatura de apa ce se scurge pe teava la chiuveta din baie. tu nu trebuia sa vii. tu trebuia sa ramai inafara scenariului. acum, ca esti, priveste-mi performanta pe scena si in mijlocul aplauzelor, trage cortina. inchide-ma in catifea rosie. moale, calda, catifeaua e mine sub tine…

…mi-as lipi o pana de gene. nimeni nu va crede ca eu as reusi sa zbor asa. nici macar tu. zborul e pana. o pana lipita de un munte face muntele sa zboare. ma mir ca nimeni nu stie asta pana acum…

…povestea picioarelor mele. asa mi-as incepe biografia. pielea mamei, doar ea stie urma pasilor mei. picioarele mele au drept wall street pantecul mamei pe care il loveam. mama spunea atunci razand ca am sa ma nasc o gimnasta. eu nu stiam atunci de durere. nici macar intepatura unui tantar nu o cunosteam…

…si nu e normal ca tu sa fii acolo. nu e natural ca eu sa imi plantez singura flori pe mormant. si niciodata nu ti-a placut zmeura. niciodata nu te-as fi putut cumpara cu o cafea. eu sunt ieftina. as vrea sa-mi cumperi o papadie…

…trebuia sa ma pot cara mai usor prin lume. si afla si tu o data ca nu se poate trai cu atata cruzime. scaunul meu e de lemn, intra aschii in oase. la varsta ta ar fi trebuit sa stii ca nu numai primavara e timpul de iubit. asteptarea mi-a ranit picioarele si fruntea mea picura sange de caramida…

ps: e un post preluat de pe pagina proprie de 360.