“Come on now peace train!”

“For you will still be here tomorrow, but your dreams may not.”Cat Stevens

Sunt vremuri in care visele te coplesesc, cand urmaritorii nu au odihna si cand vremea de afara e ca in vacanta aia mare din clasa a II-a. Ai temele facute, esti constiincios, ai si hobby-uri si pasiuni trupesti si spirituale. Lucrezi, platesti taxe si te speli pe dinti fara ca cineva sa te certe. Mananci cate un mar pe zi si incerci sa mergi pe jos pentru a-ti mentine sanatatea. Si totusi, cand te intorci acasa, stai cu capul plecat in palma pe scaunul acela uitat din autobuz.

Sunt vremuri de legenda si de deschidere. Sunt vremuri care te marcheaza chiar daca nu le-ai trait. E vremea aia nisipoasa cand Carter a gasit mormantul lui Tutankamon sau Schiller Troia. Sunt mitologiile si centaurii si vidrele si sirenele cu vocile lor hipnotizante. Si e vremea aia cand femeia si-a tuns parul si a purtat pantaloni. Si sunt zilele alea minunate de la Woodstock. Si tu le traiesti pe toate. Si canti “where have all the flowers gone” si-ti vine sa strigi sa se opreasca razboiul din Vietnam si toate razboaiele trecute si viitoare. Si esti contra comunistilor, chiar daca nu ti-l amintesti prea bine si tot ce retii e spaima parintilor ce se uitau la televizor in acea noapte. Si e Syd Barrett si LSD si abia se zvoneste de SIDA si negrii pot sta jos in autobuze si e zapaceala de la moartea lui Martin Luther King. Si canta Beatles si cuceresc America si Elvis se tine de mana cu Priscilla. Si Joan Baez e tanara, iar Bob Dylan incepe sa simta cum “the times, they are a changin’”. Iar Cohen, iubitul Cohen cu vocea lui ce vine din vremurile antebiblice isi canta tristetea in Famous Blue Raincoat, iar in San Francisco se intra numai cu flori in par, iar Marley deja striga Get up, stand up, we gonna stand up for our right…

Si tu esti peste tot, si totul se leaga cu liane in capul tau, si uite o gazela cum rade cu o maimuta sub un palmier, si “e prost ultimul album Metallica” si uite-o pe Cleopatra, si pe Amy cum iar a luat prafuri, si pe Maria Magdalena, si e si Janis Joplyn urland “Cryyyyyy babyyyyy”, si Andre si 3SE si “oh, my God, I love Tim Burton!!” si lumea plangandu-l cu flori si lumanari pe Lennon, si nedumeriea “Cum de ramane Charlotte gravida in film?” si “waw, album nou de la Backstreet Boys” si Titanic si dintr-o data vine un elefant ce se leganase pe o panza de paianjen si turteste totul cu fundul lui cel mare…

Si intr-adevar, ce-ar fi sa ne imaginam lumea? Asa, ca in vise, cand nu mori niciodata cand urmaritorul e gata sa te prinda! Si ce ar fi sa ne umplem de flori si sa mergem zambind pe strada? Sa nu mai existe lumea a III-a si lumea civilizata, ci doar o lume in care sa fim toti frati si surori si sa ne pese unul de celalalt. Ce ar ca Osama sa-si iubeasca nevasta/nevestele pana la epuizare si zi si noapte si sa se umple de dragoste si sa uite de razboi? Ce ar fi ca petrolul sa nu conteze si Rusia sa nu-si mai ucida jurnalistii? Ce ar fi daca in fata Lui Dumnezeu nu ar conta daca esti femeie sau barbat?

Si sunt vremuri in care ai fi vrut sa fii undeva, inconjurat de iubire si cantece si veselie si culoare. Sa canti “Summertime, and the livin’ is easy, fish are jumpin’ and the cotton is high” si sa crezi ca pacea si armonia pot coexista cu tot sangele si toata carnea omenirii.

Si sunt vremurile acelea cand invatai la istorie ca oamenii faceau greseli si nu stiai ca acele greseli erau facute pentru interese si multa vreme n-ai inteles de ce nu au venit americanii, asa cum asteptau toti bunicii. Nu intelegeai de ce sunt razboaiele si de ce sunt importante unele regiuni, de ce in Africa sunt copii flamanzi si nimeni nu le duce o ciocolata? Te durea cand auzeai catelul ala cum urla pentru ca l-a calcat masina si nu intelegeai de ce soferul nu l-a luat sa-l ingrijeasca. Si plangeai cand mama iti citea “de ce ma strangi in pumnul tau? nu stii ca sunt mic si ca ma doare?”.

Si sunt vremuri ca ziua de azi, zi in care totul se amesteca si n-are culoare si durerile si fericirile te sugruma si iti vine sa-ti doresti din nou sa fii Captain Planet. Si iti doresti sa mai stai in balcon si sa citesti Fram si sa-ti juri ca atunci cand vei creste mare vei aduna toti banii din lume si vei salva animalele de la gradina zoologica si din circuri si te vei imprieteni cu toti copiii aia negri si slabi si va veti face o lume plina de caruseluri si vata de zahar si nu veti creste si nu veti muri niciodata. Sa mai cred o zi macar, cu aceeasi putere ca pot vorbi cu un delfin si ca ratusca aia anemica chiar ma credea mamica ei! Sa mai simt ca pot schimba tot ce e rau cand voi fi mare! Sa cred ca a fi mare e ca a fi fluture si sa nu inteleg niciodata pe oamenii mari!

From the moment I could talk I was ordered to listen.
Now there’s a way and I know that I have to go away.
I know I have to go.
Cat Stevens - father and son

bury me deep inside your heart…

Puf de plop si eu cantand in gand “where do you belong, anna lee?”. Paseam plutind, cu nasul pe sus. Primavara nu e anotimpul de numarat gropi, e anotimpul de umblat cu nasul pe sus, precum cateii, sa mirosi tot-tot si sa te umpli de flori si petale si frunze.

Masinile merg dintr-o data fara sunet si tot ce auzi e muzica, Ville si Tarja si James Hetfield. Gandesc gotic si visez la castele scandinave si printese care se scalda in sange de fecioara pentru a-si pastra tineretea. Si ma strang toata in pantec unde e cald, si-mi musc buza. Un fel de excitatie imi misca parul si ma imaginez pe campia aia verde din “gone with the sin” si de fapt imi doresc ca pantecul meu sa fie campia si jerbera aia sa fie degetul lui si sa ma mangaie si sa freamat…si deodata e totul lumina, iar oamenii de pe strada inexistenti!

Zambesc colegilor si-mi place ca sunt imbracata in neagru si bocanci si ca ei ma asociaza acelui personaj din blairwitch. Ma simt fragila in negru, ca o lalea salbatica, ca un fir din parul lui. Si visez la el si la saruturi si tineri de mana pe strazi. Ma gandesc la Iulia, la moartea ei. Ma asez in banca si-mi scot jurnalul pe care il port mereu dupa mine. Scriu, e ora de limba romana, scriu “Allan, Allan, my Allan…ce inceput frumos traim…”.Imi placea sa cred ca iubesc si-mi placea iubirea si iubeam sa ma am indragostita in vreme de primavara. Si ma uitam tanjind dupa baietii cu plete si tricouri cu Sepultura si Creadle of Filth si aveam legate de gat nostalgia si tristetea, pentru ca visam la axis mundi si la origini si paduri cutreierate de demoni. Cautam sa aflu adevaruri si eram in perpetua ardere. Mintea nu mi se odihnea, iar imaginarul se impletea cu viata de zi cu zi de parca era un fir de martisor. Si am fost furioasa pe oraselul meu cand nu am gasit la biblioteca “cartea tibetana a mortilor”. Visam la samani si sfinti si posedati si ma aruncam in misticism cu toata credinta pe care o aveam in viata…

Dar crezurile se sfarma cand incetezi sa te mai inalti. Dar n-am incetat sa iubesc iubirea si sa-mi doresc sa fiu iubita ei permanenta. Primavara e timpul de mirosit si de a da drumul fluturilor albastri sa-ti zboare in pantec. Caut sa visez la un barbat, sa-l ingramatesc in corola unei flori si sa-l miros si sa mi-l bag in plamani si de acolo in sange si de acolo in inima si creier. Si-mi place senzatia de schiopatare a ratiunii si de pete rosii pe retina atunci cand ii vad chipul in fata.

Iubitul meu, numai pe tine te am punte de legatura cu primaverile si verile de atunci cand mintea imi canta “it’s all tears drown in this love…” si il citeam pe Blaga si pe Iulia si il descopeream pe Scorsesse. Dragul meu, m-ai luat de mana prima data la concertul ala Iris si mi-a placut tare. Si aveam sutien rosu sa-mi acopere inima plina de muzica metal. Si cu tine am stat la pietre si mi-ai vorbit de conspiratii si de Memoria Focului. Cu tine purtam discutii in gand si la telefon si-ti dadeam citate din Upanisade si pozam intr-o inteleapta mistica. Tie am incercat sa-ti vorbesc de locul in care mergeam duminica dis-de-dimineata. Si pe tine te vedeam cand ascultam Cipriam Porumbescu si citeam Vedele. Pentru tine mi-am facut unghii rosii si aveam pictate semne indice pe geanta si la incheietura mainii. Si dupa tine am venit aici cu toate amintirile dupa mine…

E primavara si eu ma gasesc in vara 2003, intr-un tren, vorbind cu tine despre Eliade si Maitreyi, purtand pe mine inca praf de la Sighet si cantecele lui Jim Morrison ce le-am lalait intr-un cimitir pe cand faceam hora cu mortii.

- Nu va temeti ca va veti afla pierzania?
- Cred ca mi-am si aflat-o. Am crezut intotdeauna ca iau seama mai mult la iubire decat la credinta. (despre dragoste si alti demoni)